O echipă de parlamentari și primari ai PSD Argeș a fost marți la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Aici au avut loc discuții cu ministrul Tánczos Barna, cu secretarul de stat Róbert-Eugen Szep, cu directorul general Direcția Biodiversivitate și Management Cinegetic, Daniela Drăcea, și cu consilierul ministrului pe probleme cinegetice, Fodor Jozsef Tamas.
S-a vobit despre programele de finanțare pentru autoritățile locale și județene, despre aspecte legate de protecția mediului și despre problema urșilor. Ministrul a anunțat în acest context începerea în perioada imediat următoare a unor programe de finanțare importante pentru comunitățile locale, astfel: # Proiecte pentru amenajarea de insule ecologice digitalizate de colectare a deșeurilor finanțate prin PNRR; # Program pentru înființarea de centre de colectare a deșeurilor mari, inclusiv pentru cadavre animaliere; # Programul “Prima conectare”, componentă în PNRR, pentru a sprijini familiile cu venituri reduse să se branșeze la rețelele de apă și canalizare; # Programul de finanțare din Fondul de Mediu pentru extinderea, respectiv înființarea de rețele de apă și canalizare.
Un real pericol
În zona de Nord a Argeșului urșii sunt un real pericol pentru oameni, pentru culturile agricole, livezile și animalele acestora. Zilnic este semnalată prezența urșilor chiar în vatra satului, foarte des sunt atacuri asupra oamenilor, animalelor și gospodăriilor, iar pagubele sunt foarte mari. Primarii au tras un semnal de alarmă, solicitând o reglementare mai clară și mai eficientă. Responsabilitatea gestionării urșilor nu trebuie să fie o obligație a administrației locale! Din echipa de la Argeș au făcut parte deputații Simona Bucura-Oprescu, președinte Comisia pentru Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului, Nicolae Pavelescu, Remus Mihalcea și Aurel Bălășoiu, Marius Nicolaescu – vicepreședinte Consiliul Județean Argeș, primarii Andreea Crâmpiță-Matei – Mihăești, Florin Doru Panțeru – Ciofrângeni, Nicolae Dinică – Corbeni, Cristian Enescu – Valea Iașului, Nicolae Dascălu – Mărăcineni, Florian Bucălie – Mălureni, Ion Cojocaru – Nucșoara, Ion Marin – Stoenești, Mugurel Minciună – Cetățeni, Marian Toader – Lerești, Dumitru Secăreanu – Dâmbovicioara, respectiv viceprimarul Ion Pîrnuță – Rucăr. PSD Argeș își dorește ca acest demers, să fie cât mai util pentru comunitățile din Argeș.