Trofeul Câmpulung închide circulația pe drumul Lerești – Voina!

0

Sâmbătă și duminică, clubul Brothers Motorsport organizează sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Câmpulung și Consiliul Județean Argeș, etapa a V-a din cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă – Trofeul Câmpulung Muscel 2022, ediția a XI-a.
Organizatorii Trofeului Câmpulung Muscel 2022, informează publicul și participanții la trafic că, în zilele de 17 și 18 septembrie, circulația autoturismelor va fi restricționată pe DJ 734 Voinești- Lerești-Voina, în sectorul cuprins între km 8 și 13+ 800 astfel:
– Sâmbătă, 17 Septembrie, între orele 07.30 și 19.00
– Duminică, 18 septembrie, între orele 07.30 și 17.00
Circulația va putea fi reluată doar pentru situații de urgență. Printre sportivii care și-au anunțat participarea la etapa de la Câmpulung se numără și sextuplul campion național de raliuri, Simone Tempestini. Acesta va lua startul la volanul unui Porsche 997 GT3 RGT.
Spectatorii care vor asista la competiția de la Câmpulung vor avea parte de spectacol şi adrenalină la cote maxime.