La Casa Județeană de Pensii Argeș a sosit seria 14 de bilete de tratament balnear din acest an, cu date de plecare in perioada 1 – 4 octombrie 2022. I.I
În județul nostru, au fost repartizate 218 bilete de tratament balnear în stațiunile 1 Mai, Amara, Bala, Buziaș, Căciulata, Călimănești, Covasna, Felix, Govora, Herculane, Mangalia, Moneasa, Neptun, Olănești, Pucioasa și Techirghiol. Repartiția poate fi consultată și pe site-ul instituției www.cjparges.ro.
Pentru 32 nu au fost solicitări
Eliberarea biletelor se face până pe 23 septembrie 2022, conform planificării care este anunțată telefonic fiecărui beneficiar. Au rămas 32 de bilete pentru care nu au fost solicitări în stațiunile: Amara, Bala, Covasna și Herculane. Contribuția individuală a unui bilet de tratament este de 50% din cuantumul brut al pensiei, inclusiv din pensia brută acordată, dacă beneficiază de drepturi de pensie din alte sisteme neintegrate sistemului public de pensie. În cazul pensionarilor care au și calitatea de asigurat, contribuția individuală este de 50% din cuantumul brut total al drepturilor de pensie și câștigul brut de natură salarială care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale din luna anterioară celei în care se face repartiția. Biletul de tratament se eliberează personal titularului, pe baza actului de identitate. Acesta va avea asupra lui cuponul lunii august 2022 (original sau copie) și xerocopia biletului de trimitere de la medicul de familie.