Egalați în inferioritate, învinși în minutul 90!

0
  • Superliga, Etapa 11: Rapid – CS Mioveni 2-1 (1-1)

CS Mioveni a trebuit să se recunoască învinsă sâmbătă, seara, pe Giulești, în meciul cu Rapid, la capătul unui meci de la care a sperat mai mult până pe final. În cele din urmă gazdele au învins cu 2-1, după ce i-au egalat pe galben-verzi când erau în superoritate numerică și au marcat golul victoriei aproape de minutul 90.
CS Mioveni a început curajos meciul cu Rapid și după ce i-a trecut glonțul pe la ureche în minutul 8, când arbitrul a anulat un gol al lui Papeau pe motiv de off-side, a reușit să deschidă scorul prin Scarlatache. Fundașul argeșenilor a înscris cu capul din careul mic, după un corner și astfel echipa lui Flavius Stoican a început să spere. Lucrurile însă s-au complicat însă în minutul 33, atunci când Pop a văzut al doilea galben, primul fiind luat în minutul 7 și a fost eliminat. De patru minute a avut nevoie Rapid pentru a egala pe tabelă, Sefer finalizând din careul mic, la o greșeală în lanț a apărării argeșene. Lucrurile se anunțau deja complicate, dacă nu chiar imposibile pentru CS Mioveni, mai ales că în prelungirile reprizei, autorul golului a trimis mingea și în bară. După pauză, gazdele au dominat și și-au creat mai multe ocazii de gol, însă adversarul a reușit să reziste. Acest lucru s-a întâmplat până pe final, când defensiva lui Stoican a mai cedat o dată. În minutul 87, Săpunaru șutează foarte bine din afara careului, balonul lovește bara, iar mingea ajunge până la Luckassen în fața porții care înscrie în poarta lui Iustin Popescu, din plonjon. Galben-verzii au cedat în fața Rapidului la limită, deși au sperat până la finalul jocului că pot pleca cu minimum un punct din infernul din Giulești. Două lucruri rămân de remarcat după acest meci, publicul spectator care și-a împins pur și simplu favoriții de la spate, dar și atitudinea elevilor lui Flavius Stoican, care au luptat până la final, arătând dăruire și capacitate de efort.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.