Ediția a doua a ”Analogue Festival” va fi vara

0

În ultima ședință a Consiliului Local Mioveni, s-a vorbit și despre succesul Festivalului Analogue și posibilitatea desfășurării acestuia, la anul, în perioada verii. 
Astfel, după cum se știe în perioada 2-4 septembrie, pe Platoul Făget s-a desfășurat prima ediție a Analogue Festival, o manifestare artistică care a adus pe scenă foarte mulți artiști români, dar și din străinătate. Festivalul a fost considerat un adevărat succes pentru organizatori și comunitatea locală, înregistrându-se în jur de 30.000 de participanți. Totuși au fost și două mari inconveniente: unul vremea nefavorabilă de la începutul lui septembrie, care a stricat un pic atmosfera dar și aspectul zonei, de altfel, plină de iarbă dar și faptul că în aceeași perioadă în țară au mai avut loc alte trei manifestări de acest gen. Aceste două aspecte au fost discutate în Consiliul Local Mioveni de joi. ”Festivalul s-a dovedit a fi un succes național și internațional. Este o bucurie că 21 de companii private au fost angrenate în acțiune.
Perioada a fost , primul week-end din septembrie și s-a suprapus cu festivalului care au mai multe ediții în spate cum ar fi Flight la Timișoara, Jazz in the Park la Cluj și Falling in love la București. Analogue a fost însă lider de audiență, la această primă ediție, cu toate că, vremea nu a fost nimerită pentru noi! Dorim ca următoarea ediție să fie undeva în iulie sau în august” a declarat directorul Centrului Cultural Mioveni, Alin Călinescu. La rândul său, primarul Ion Georgescu a punctat ceva ce ține de administrație: ”Trebuie o reamenajare a zonei, pe viitor pentru a preîntâmpina ce s-a întâmplat acum. Există mai multe idei… de a face cu pavele zona și a elimina noroiul și a facilita accesul. De asemenea se mai poate face în zona respectivă un târg auto, sau zonă cu grătare și mici la fiecare sfârșit de săptămână!”.