Nou logo, nou design și o nouă gamă Dacia

0

La douăzeci de luni de la prezentarea planului strategic Renaulution, Dacia deschide un nou capitol al istoriei sale. Astfel, marca devine mai atractivă, adoptând un nou logo, un nou design, o gamă nouă de culori și o nouă înfățișare a showroom-urilor. 
Prin aceste noutăți, Dacia își reafirmă valorile esențiale pe care se va baza pentru a explora noi teritorii. După cum se știe pe 14 ianuarie, sub numele Renaulution, Renault Group își prezenta noul său plan strategic, care stabilea obiectivele fiecăreia dintre cele 4 mărci ale sale. În cazul Dacia, obiectivul era foarte clar: acela de a deveni lider al mobilității accesibile. Cu alte cuvinte, de a fi marca esențială. De la lansarea modelului Logan, în 2004, Dacia a vândut 7,5 milioane de vehicule iar în prezent este a treia marcă din Europa în clasamentul vânzărilor către clienții particulari. Dacia exprimă acum o nouă abordare a modernității, o viziune asupra automobilului îmbrățișată de un număr tot mai mare de clienți pragmatici, care au mijloace financiare dar care doresc să își cheltuiască banii într-un mod inteligent, clienți care apreciază libertatea și plăcerile simple, refuzând supraconsumul.

Trece la Clasa C

Bazându-se pe aceste atuuri și urmărind cu atenție evoluțiile la nivel de societate, marca Dacia va explora noi teritorii și va oferi în segmentul C valorile și calitățile care i-au asigurat deja succesul în segmentul B. La douăzeci de luni de la prezentarea planului strategic Renaulution, Dacia deschide un nou capitol al istoriei sale, hotărâtă să devină mai atractivă. În acest scop, în ultimele luni Dacia a adoptat o nouă identitate, un nou logo, un nou design și o gamă nouă de culori, iar înfățișarea showroom-urilor sale a cunoscut o adevărată transformare. Acest nou capitol al Dacia a fost deschis, simbolic, în cadrul evenimentului intitulat « Brand Manifesto » care a reunit, între 13 și 15 septembrie, la Le Bourget, lângă Paris, mai multe sute de ziariști din presa internațională. Cu această ocazie au fost reafirmate cele trei valori care vor ghida acțiunile mărcii și designul modelelor sale în următorii ani…