FC Argeș va avea stadion de 100 milioane de euro!

2

Primăria Pitești a prezentat luni proiectul noului stadion Nicolae Dobrin care va fi construit pe amplasamentul actualei arene din Trivale. Casa „Vulturilor” va avea 15.200 locuri, va costa 100 milioane de euro, va fi de categoria UEFA 4 și va putea găzdui meciuri internaționale.

Arena va avea panouri solare, stații de încărcare pentru mașinile electrice, spații comerciale, 14 loje, 70 de locuri pentru mass-media, o sală multifuncțională pentru celelalte secții sportive ale clubului și în jur de 550 de locuri de parcare. De asemenea, terenurile pentru juniori vor fi relocate în spatele noii construcții. Construcția va avea 70.170 mp din care peste 10.000 mp vor fi destinate locurilor de parcare. Cea mai mare parte a finanțării ar urma să vină de la Compania Națională de Investiții, iar diferența de cheltuieli va fi acoperită din bugetul local. Primarul Cristian Gentea estimează că după dărâmarea vechiului stadion, noua arenă va fi gata în 24 de luni. Edilul piteștean își dorește ca la inaugurarea noului stadion, FC Argeș să joace în cupele europene.