PLAY-OFF CUPA ROMÂNIEI BETANO

0

Marți, 27 septembrie
⚽ CSC Dumbrăvița – Politehnica Iași (14:30 – Stadion Ștefan Dobay, Dumbrăvița) – FRF.tv
Nou-promovata în Liga 2, Dumbrăvița a eliminat Avântul Periam în turul precedent și se mobilizează pentru a produce acum poate cel mai frumos rezultat din istoria clubului. Ieșenii s-au reinventat în această vară, au cel mai bine cotat lot din Liga 2 și cu Claudiu Niculescu pe bancă țintesc spre primul eșalon.
⚽ Ripensia Timișoara – U Craiova 1948 (16:00 – Stadion Electrica, Timișoara) – TV și FRF.tv
După 2-0 la Ghiroda și Giarmata Vii în runda precedentă, Ripensia speră să echilibreze în Cupă startul ezitant din L2. De partea cealaltă, FC U Craiova merge la Timișoara în postura evidentă de favorită și din ipostaza ocupentei locului 9 în sezonul regular din Liga 1.
⚽ Șoimii Lipova – Gloria Buzău (16:30 – Stadion Comunal, Lipova)
Arădenii se pregătesc de un duel foarte dificil, dar parcursul lor de până acum în Cupă a arătat forță și încredere. Două victorii în deplasare cu Lunca-Teuz Cermei și Chișineu Criș, plus 3-1 acasă cu Lotus Băile Felix. În schimb, trupa lui Cristi Pustai are al cincilea lot ca valoare estimată în Liga 2 și 4 victorii din 7 meciuri în noul sezon de campionat.
⚽ CSA Steaua– Chindia Târgoviște (18:45 – stadion Orășenesc Mioveni) – TV și FRF.tv
Pentru formația din Ghencea, Cupa poate fi obiectivul fundamental al acestui sezon în care nu are drept de promovare în L1, iar Chindia, deși e cu un eșalon mai sus, e în derivă în campionat și tocmai și-a schimbat antrenorul.
⚽ Axiopolis Cernavodă – CS Minaur Baia Mare (19:00 – Stadion Ideal, Cernavodă) – FRF.tv
Axiopolis, pregătită de reputatul Petre Grigoraș a eliminat în tururile principale de până azi două formații de L3 (Gloria Albești și Agricola Borcea), plus Unirea Constanța din Liga 2. Minaur, a avut un start de campionat destul de bun, după care aa eliminat rivala locală Olimpia Satu Mare din Cupă.
Miercuri, 28 septembrie
⚽ Jiul Petroșani – Oțelul Galați (16:00 – Stadion Petre Libardi, Petroșani) – TV și FRF.tv
Meci tare și de mare tradiție în fotbalul nostru, inclusiv în Cupă, Jiul câștigând trofeul în 1974 și disputând finala din 1972, în vreme ce gălățenii au jucat finala din 2004. Acum, gazdele vin din L3, iar Oțelul din L2, nou-promovată.
⚽ Foresta Suceava – UTA Arad (16:30 – Stadion Areni, Suceava) – FRF.tv
Duel cu două eșaloane diferență între competitoare, dar tocmai de-aceea e frumoasă Cupa! Foresta a eliminat vecinele Șomuz Fălticeni și Dante Botoșani și vrea să repete performanța din 2020, când a ajuns în optimi eliminând Mediașul din L1!
⚽ CSM Reșița – CS Mioveni (16:30 – Stadion Mircea Chivu, Reșița)
După 6-0 în deplasare la Voința Lupac, bănățenii au produs o surpriză de apreciat, 2-0 acasă cu Poli Timișoara în runda precedentă. Rosso-nerii din Valea Domanului au acum un adversar mai greu, dar Cupa câștigată în 1954 e o responsabilitate în plus. Mioveni e o specialistă de calibru a Cupei României în ultimii ani, sfert-finalistă în 2015 și 2017, semifinalistă în 2008! Diferență de două eșaloane față de Reșița, iar blazonul câștigat în această competiție trebuie apărat, în ciuda parcursului slab din L1.
⚽ CS Ocna Mureș – CSM Slatina (16:30 – Stadion Soda, Ocna Mureș)
Gazdele au ajuns spectaculos până în Play-off, după 3-1 la Alba Iulia cu Unirea, 4-3 pe teren propriu cu Metalurgistul Cugir și 5-2 cu Unirea Ungheni. Slatina e la jumătatea clasamentului în Liga 2 iar în Cupă a eliminat deja Petrolul Potcoava, 3-1 în deplasare.
⚽ Gloria Bistrița-Năsăud – Unirea Slobozia (16:30 – Stadion Jean Pădureanu, Bistrița)
După 2-0 la Reghin și 1-0 cu Minerul Ocna Dej, ardelenii din Liga 3 au produs una din surprizele Turului 3 în Cupă, eliminând cu 3-2 pe teren propriu Unirea Dej. Ialomițenii sub conducerea lui Costel Enache au doar o înfrângere în 7 runde de Liga 2 și se află pe poziția secundă, cu o formă de apreciat.
⚽ CSC 1599 Șelimbăr – ACS Petrolul 52 (18:45 – Stadion Gaz Metan, Mediaș) –TV și FRF.tv
CSC Șelimbăr continuă în Cupă după 3-0 la SR Municipal Brașov. Petrolul este triplă câștigătoare a Cupei României, ultima oară în 2013, poate aborda cu gânduri mari ediția de Cupă.
⚽ CS Afumați – FC Rapid 1923 (21:30 – Stadion Giulești, București) – TV și FRF.tv
După 4-0 la Recolta Gheorghe Doja, ilfovenii au scos pe Metaloglobus din L2, cu 2-0 pe teren propriu, arătând că nu au frică de adversary. Giuleștenii cu 13 trofee în palmares, ultimul în 2007 și nu concep rateuri în Cupă