Calificare fără emoții în grupe!

0
  • Cupa României, Play-off

CS Mioveni s-a calificat miercuri seară în grupele Cupei României, după ce a învins în play-off, în deplasare, pe CSM Reșița cu 4-0.
Meciul cu echipa de Liga 3 nu a avut un istoric aparte, galben-verzii fiind superiori la toate capitolele, chiar și pe un teren imposibil. Practic trupa lui Stoican s-a aruncat în atac încă din primul minut și după o serie de șuturi necadrate au început să vină și golurile. Scorul a fost deschis de Coșereanu, cu capul din careu, după o centrare. Apoi, pe finalul rerpizei, Buzuiuc a obținut un penalty, pe care Ene l-a transformat cu siguranță. Repriza a doua a început tot cu Mioveniul în atac și după o degajare din propria jumătate, Blănaru oprește bine un balon pe 16 m, protejează după care îi așează balonul lui Krasniqi, atacantul șutând în stânga portarului, făăr speranțe pentru goal-keeper. Scorul final a fost stabilit de Burlacu, proaspăt intrat în joc, acesta finalizând după ce a driblet mai mulți jucători în afara careului și a rămas singur cu portarul. În repriza secundă, Carnat, Burlacu și Krasniqi mai puteau marca și alte goluri pentru argeșeni.
Astăzi se va trage la sorți programul grupelor Cupei României, iar până atunci, CS Mioveni va evolua în Superligă.