Mâine este Acoperământul Maicii Domnului

0

Mâine este mare sărbătoare, în calendarul ortodox fiind prăznuit Acoperământul Maicii Domnului. Astfel, 1 octombrie este ziua în care rugăciunile de ajutor și ocrotire la Maica Domnului fac minuni. În această zi, conform tradiției, credincioșii ar fi bine să țină post pentru a fi feriți de boli și primejdii. I.I.
Sărbătoarea amintește de apariția Maicii Domnului în cartierul Vlaherne din Constantinopol în secolul al X-lea.

A îndepărtat primejdia prin rugăciune

La sfârșitul vieții Sfântului Andrei cel Nebun pentru Hristos, Andrei din Constantinopol, acesta împreună cu mai mulți credincioși au văzut-o pe Maica Domnului împreună cu Sfântul Ioan Botezătorul și alți sfinți și îngeri, în timpul unei slujbe din Biserica Născătoarei de Dumnezeu din Vlaherne. În acel moment, Constantinopolul era amenințat de o primejdie, cel mai probabil invazia rușilor kieveni din 907 sau 911, iar Maica Domnului a intrat în mijlocul bisericii, a îngenuncheat și, cu chipul plin de lacrimi, a rămas mai mult timp acolo pentru rugăciune. După acest episod al Maicii Domnului, primejdia a fost îndepărtată și orașul a fost scăpat de suferință. Prăznuirea ocrotirii Maicii Domnului începe cu o priveghere în care sunt prezente obiceiuri asemănătoare cu cele ale altor praznice mari ale Maicii Domnului. Sărbătoarea nu are o perioadă de după prăznuire. Acoperământul Maicii Domnului este prăznuit cel mai frecvent în bisericile de tradiție slavă, asta și pentru că Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos era considerat ca fiind de origine slavă. În tradiția greacă, sărbătoarea este ținută în speciali de călugării din Sfântul Munte Athos, iar din 1952, prăznuirea se face și în Grecia, dar pe data de 28 octombrie și reprezintă o sărbătoare națională în care se aniversează respingerea actului italian din 1940 asupra Greciei. Prima prăznuire a acestei sărbători este cunoscută în Biserica Ortodoxă Rusă din secolul al XII-lea. Sărbătoarea a căpătat o mare popularitate în Rusia, iar de acolo a trecut și la români, sărbătorindu-se în mai multe mănăstiri din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.