O mulțime de oameni, prieteni, cunoscuți, foști colegi au mers la capela unde a fost depus sicriul cu trupul neînsuflețit al chestorului Dan Valentin Fătuloiu. Astăzi, chestorul Fătuloiu va fi condus pe ultimul drum. Funeraliile vor fi organizate cu onoruri militare. Fostul șef al Poliţiei Române va pleca pe ultimul drum în uniforma de general. La ceremonie sunt așteptați și reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne unde, în trecut, chestorul Fătuloiu a deținut funcția de secretar de sat.
Oamenii nu se pot obișnui cu vestea morții chestorului Dan Valentin Fătuloiu. Toți cei care l-au cunoscut sunt șocați şi nu le vine să creadă că acesta a trecut la cele veșnice. Nu era bolnav, nici era înregistrat în evidențele medicale cu afecțiuni. Mai mult, Dan Valentin Fătuloiu se străduia să aibă un stil de viaţă sănătos. Avea grijă la alimentaţie, făcea sport şi evita excesele. Uneori îşi mustra apropiaţii care mâncau produse procesate şi pe cei care aveau viciul fumatului sau al consumului de alcool. „ Dacă l-am fi ştiut bolnav şi ne aşteptam, era altceva. Zici că poate ar fi fost mai uşor, dar nici atunci nu e uşor. Suntem cu toții şocaţi! Nu ne vine să credem că Dan nu mai este. El mereu ne certa că nu mâncăm sănătos. El se ducea mereu îşi făcea analizele, se ducea la consultaţii la cel mai mic semn. Făcea mişcare. Cine s-ar fi gândit că un om sănătos şi atât de liniştit ca el o să moară de infarct?!” povestea ieri, la capelă, sora lui Dan Fătuloiu.
Pe ultimul drum, în uniformă!
Sicriul cu trupul neînsufleţit a fost depus la capela Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” a fostului Schit din Vii, din Goleştii Badii, Topoloveni. Începând de dimineaţă, mulţi oameni au mers să depună coroane şi să aprindă o lumânare pentru sufletul celui adormit. Rude, prieteni, cunoscuţi sau foşti colegi, au ţinut să-i aducă un ultim omagiu chestorului Fătuloiu. Le venea greu să vorbească la trecut de Dan Valentin Fătuloiu. Familia a hotărât ca fostul şef al Poliţiei Române să poarte în sicriu uniforma de general (în rezervă). Astăzi, în jurul orei 9,00, trupul neînsufleţit va fi mutat de la capelă la Catedrala Sfântul Gheorghe din Topoloveni acolo unde în jurul orelor 11.30-12.00 va fi ţinută slujba înmormântării. Sunt aşteptaţi la funeralii mulţi poliţişti dar şi reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne. Ceremonia va fi oficiată cu onoruri militare. După slujbă, sicriul va fi depus în cavoul familiei din cimitirul situat în curtea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” a fostului Schit din Vii.
Somnul de veci, într-un loc istoric
Locul unde chestorul Dan Valentin Fătuloiu îşi va găsi odihna veşnică este unul însemnat şi de o frumuseţe aparte. A fost dorinţa soţiei ca chestorul Fătuloiu să fie înmormântat acolo. Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Goleştii Badii din Topoloveni este monument istoric al epocii medievale târzii şi găzduieşte două evanghelii vechi de aproape trei secole. Cel mai vechi document ce atestă existenţa unui schit în dealul din Topoloveni datează din 24 octombrie 1736. Biserica cea veche, cunoscută sub numele Goleştii Badii a fost denumită la început Nuceteanca. În 1745, ieromonahul Dionisie, egumenul Mănăstirii Nucet a zidit această biserică pe locul unui schit ce era în paragină. În biserică nu s-a mai slujit din anul 1902. În anul 2010 a fost restaurată prin fonduri europene, iar în prezent este monument istoric şi obiectiv turistic.
La revedere Dane şi odihnă veşnică!
După moartea fulgerătoare a generalului în rezervă Dan Valentin Fătuloiu, creatoarea de modă Gina Bilous, bună prietenă a familiei îndoliate, a compus un poezie dedicată tristului eveniment. Iată mai jos versurile scrise în memoria chestorului Fătuloiu.