Prima victorie pentru CS Dacia!

0
  • Handbal feminin, Liga Florilor

Dacia Mioveni a obținut prima victorie din acest sezon după ce s-a impus pe teren propriu luni, în partida cu Minaur Baia Mare, scor 29-24.  
Argeșencele veneau după 5 înfrângeri consecutive în debutul campionatului, dar la mai multe dintre meciuri au avut probleme mari de arbitraj, alb-abastrele fiind clar dezavantajate de cavalerii fluierului. Acum , în sfârșit pe strada Daciei a răsărit și soarele, iar premisele pentru rezultate bune pe viitor sunt destule, având în vedere modificările majore din lot făcute în vară, când au fost aduse întăriri, care de acum încep să se vadă în jcoul echipei. Cea mai bună jucătoare de pe teren a fost portărița gazdelor, Mădălina Ion, ale cărei intervenții au dat aripi echipei, care a condus în cea mai mare parte a timpului. De asemenea, Constantinescu a fost cea mai buna marcatoare a echipei, cu 8 reușite. În această partidă, Dacia a condus din primul minut, cu excepția unei scurte perioadă la mijlocul primei reprize, când oaspetele au avut 6-5. La pauză alb-albastrele au avut 11-9, după care a mai fost egal în minutul 36, venind apoi desprinderea Daciei.
Meciul de la Sala Sporturilor din Mioveni s-a disputat luni, la doar o zi după ce Rapid învingea în aceeași locație pe Esbjerg în Liga Campionilor.
DACIA MIOVENI – MINAUR BAIA MARE 29-24 (11-9)
Arbitri: Ionuț Cazan / Gesur Suliman
Mioveni: Ion, Mîrcă-Olariu – Constantinescu 8, Nițu 5, Vizuete 3, Georgescu 3, Krsnik 3, Cîrjan 3, Nicolae 3, Simion 1, Ivan, Beșleagă, Sărățeanu, Darie, Lazăr, Milic. Antrenori: Paul Mihăilă, Alin Oprescu.
Minaur: Enache, Pandzic, Ugran – Cazanga 6, Popescu 5, Popa 5, Tănasie 4, Cavlovic 2, Terciu 2, Ujkic, Vukajlovic, Kerekes, Tudor, Țîrle, Mițicuș. Antrenori: Raul Fotonea, Andrei Popescu, Daniel Apostu.
Evoluția scorului: 3-1 (min. 7), 5-6 (min. 18), 9-7 (min. 25), 11-9 (pauză), 14-14 (min. 36), 20-16 (min. 43), 23-20 (min. 48), 26-22 (min. 55), 29-24 (final).
Aruncări de la 7 metri (transformate): 4 (3) – 5 (3).
Minute de eliminare: 8-8.