Apa potabilă furnizată de SC Apă Canal 2000 SA este monitorizată permanent

0

 

SC Apă Canal 2000 SA, operator regional al serviciilor de apă şi de canalizare în judeţul Argeş, informează utilizatorii că apa furnizată în aria sa de operare este monitorizată permanent în cadrul societăţii şi analizată în cadrul monitorizării de audit de către Direcţia de Sănătate Publică Argeş, iar parametrii de potabilitate se încadrează în valorile admise conform reglementărilor în vigoare.

În procesul de potabilizare, apa este supusă unor procedee specifice de tratare prin care se urmăreşte protecţia consumatorilor faţă de germeni patogeni şi substanţe chimice cu risc pentru sănătatea populaţiei.

Societatea Apă Canal 2000, prin Laboratorul Uzinei de Apă, laborator înregistrat la Ministerul Sănătăţii şi acreditat RENAR, efectuează monitorizarea operaţională a calităţii apei distribuite în conformitate cu programele anuale avizate de Direcţia de Sănătate Publică Argeş pentru sistemele publice de alimentare cu apă aflate în aria de administrare a societăţii. Conform programelor de monitorizare operaţională, locurile de prelevare stabilite în acord cu Direcţia de Sănătate Publică Argeş sunt staţii de tratare a apei, rezervoare de înmagazinare a apei, consumatori deserviţi.

Rezultate ale monitorizării calităţii apei distribuite sunt postate pe site-ul societăţii www.apacanal2000.ro, secţiunea „Informaţii Utile“, subsecţiunile „Calitatea apei“ şi „Caracteristici apă potabilă 24 ore“.

Societatea Apă Canal 2000 SA va continua să întreprindă toate măsurile pentru ca apa potabilă distribuită consumatorilor să îndeplinească cerinţele legale aplicabile, fiind preocupată permanent de furnizarea unor servicii de calitate şi de protecţia mediului înconjurător, anunță operatorul.