FRF lansează o invitație microbiștilor români. ”Ți-ai dorit vreodată să fii prezent la tragerea la sorți a unui turneu final? Acum ai ocazia să fii acolo!” sună anunțul federației.
Tragerea la sorți a grupelor turneului final ale Campionatului European UEFA Under 21 va avea loc pe 18 octombrie, ora 19:00, la Ateneul Român în București. La ultimele 2 ediții ale turneului final, România U21 a câștigat respectul tuturor, luptând de la egal la egal cu cei mai puternici adversari.
În 2019, în Italia, naționala lui Mirel Rădoi a ajuns în semifinalele competiției iar în 2021 echipa pregătită de Adi Mutu a fost la un pas de a se califica dintr-o grupă infernală, din care România a plecat neînvinsă de Germania și Olanda, învingând țara gazdă, Ungaria. Aceste performanțe au trimis echipa națională a României în urna a doua la tragerea a sorți, unde cele 16 echipe reprezentative sunt împărțite în patru urne valorice.
URNA 1: Spania, Portugalia, Germania, Franța
URNA 2: Anglia, Italia, Țările de Jos, România
URNA 3: Croația, Elveția, Belgia, Cehia
URNA 4: Ucraina, Norvegia, Israel, Georgia
Cu alte cuvinte, în cele 2 grupe de la București și Cluj, alături de România se vor afla 3 dintre cele mai puternice echipe naționale ale Europei.
Suporterii care se înscriu pe site-ul turneului în perioada 3-18 octombrie (până la ora 17.00), adică până la tragerea la sorți a turneului final, vor putea achiziționa bilete la meciurile Euro U21 2023 în avans, putând astfel să obțină cele mai bune locuri la cele mai tari meciuri la maxim 45 lei/bilet! În plus, cei ce se înscriu până la data de 12 octombrie inclusiv, vor avea o șansă de a fi între cei 11 suporteri care se vor afla chiar la tragerea la sorți a turneului final de la Ateneul Român! Cei 11 suporteri norocoși vor fi aleși printr-o tragere la sorți pe 13 octombrie. Celor 11 li se vor alătura încă 4 suporteri ai României, câștigători ai concursului din aplicația FAN ARENA.