Şi-a terorizat mama şi a nesocotit decizia instanţei care a emis împotriva lui un ordin de protecţie. Nu a ţinut cont de intedicţiile prevăzute prin sentinţă şi a continuat să o atace pe femeia care i-a dat viaţă. A fost reţinut pentru încălcarea ordinului de protecție dar nici atunci nu s-a potolit. În cele din urmă Ionel C., de 46 de ani, din comuna Morăreşti, a fost condamnat la 6 luni închisoare, după ce, în timpul procesului, judecători au fost convinși că indiferent ce decizie va fi dată el va continua să o încalce!
Ionel C., de 46 de ani, este cunoscut în comuna Morăreşti pentru comportamentul lui agresiv. Prieten bun cu paharul, bărbatul se transformă când este băut şi adesea îşi revarsă toată furia asupra mamei lui o femeie de peste 70 de ani. Cei doi locuiesc împreună şi de multe ori când se întoarce acasă beat, fiul îşi batea mama. Astfel oamenii legii de la Secţia Rurală Drăganu au cerut Judecătoriei Piteşti să fie emis un ordin de protecţie.
În august 2019 instanţa a admis cererea şi potrivit sentinţei, timp de 6 luni, bărbatul nu avea voie să se apropie la mai mult de zece metri de femeie. Chiar dacă locuiau în aceeaşi gospodărie, practic, individul nu avea voie să se afle în aceeaşi cameră cu mama, iar în curte trebuia să o evite. Nu a respectat decizia instanţei şi din nou a lovit-o pe septuagenară iar din acest motiv a fost reţinut de poliţişti în decembrie 2019. Procurorul l-a plasat pe bărbat sub control judiciar şi i-a pus în vedere că nu se mai apropie de mama lui.
Dosarul privind încălcarea ordinului de protecţie a ajuns în instanţă în februarie 2020. Pe durat procesului, Ionel C. a refuzat să meargă la instanţă la termenele stabilite. A fost dus cu mandat de aducere şi la una dintre şedinţele de judecată el a fost audiat, iar în acelaşi timp, le-a precizat judecătorilor că nu mai are nimic de declarat în plus şi a cerut să nu mai fie chemat la judecată, solicitând judecarea în lipsă.
Avea pedeapsă cu amânare dar a încălcat măsurile
În timpul procesului, în iunie 2020, a avut loc un nou scandal şi Judecătoria Piteşti a emis un alt ordin de protecţie, tot pe 6 luni, în aceleaşi condiţii ca prima dată. Intrigaţi de comportamentul inculpatului judecătorii au cerut să fie supus unei expertize psihiatrice în urma căreia să se stabilească dacă are discernământ.
După efectuarea expertizei care a stabilit că are discernământ, bărbatul a fost condamnat „la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a ordinului de protecţie în formă continuată” şi s-a dispus „amânarea aplicării pedepsei de 6 luni închisoare pe durata unei termen de supraveghere de 2 ani”. Ionel C. ar fi scăpat de închisoare dacă se cuminţea, dar acesta a ignorat măsurile de supraveghere astfel că, Serviciul de Probaţiune Argeş a cerut instanţei revocarea amânării aplicării pedepsei şi executarea în penitenciar a celor 6 luni.
Miercuri Ionel C. a fost ridicat de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Drăganu care au pus în executare mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de instanţă. Bărbatul a fost încarcerat.