Portarul Cătălin Straton, în echipa etapei 14!

0

Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat echipa ideală a etapei a 14-a din Superliga Superbet. Printre cei mai buni unsprezece jucători ai acestei runde se află și Cătălin Straton, portarul echipei FC Argeș.
Iată cum arată echipa ideală a etapei a 14-a:

PORTAR
● Cătălin Straton (FC Argeş / 33 de ani) – Prinde „Echipa etapei” pentru a doua rundă la rând, asta datorită celor șapte intervenţii din meciul cu FC Voluntari, dintre care patru au intrat în categoria „supersave-uri”.

FUNDAŞI
● Andrei Patache (FC Botoşani / 34 de ani) – Titularizat pentru a treia etapă la rând, veteranul botoşănenilor a dominat flancul drept.
● Esteban Orozco (Chindia / 24 de ani) – Prestaţie fără greşeală în defensivă. În plus, a marcat golul care le-a adus târgoviştenilor a treia victorie la rând în campionat.
● Yuri Matias (CFR Cluj / 27 de ani) – A fost jucătorul cu cel mai bun index Instat din etapa a 14-a, 271. Pe lângă golul marcat, s-a remarcat cu jocul aerian, capitol la care a avut 11 dueluri câştigate, cele mai multe dintre toţi fotbaliştii cu minute în ultima rundă.
● Junior Morais (Rapid / 36 ani) – A câştigat 15 dueluri, dintre care șapte în atac. A făcut excelent ambele faze de joc.

MIJLOCAŞI
● Darius Olaru (FCSB / 24 de ani) – A înscris pentru întâia oară în ediţia actuală. A fost a 25-a reuşită pe prima scenă din carieră, dintre care șase din afara careului mare.
● Karlo Muhar (CFR Cluj / 26 de ani) – A marcat pentru a treia oară în campionatul curent. Un joc foarte bun la centrul terenului, unde a reuşit nouă deposedări.
● Xian Emmers (Rapid / 23 de ani) – A înscris unul dintre cele mai frumoase goluri din acest sezon, execuţia sa scoţând în evidenţă calităţile tehnice deosebite.

ATACANŢI
● Alexandru Ioniță (Rapid / 27 de ani) – Are o contribuţie importantă la parcursul formidabil realizat de Rapid în acest sezon. Contra celor de la FC Hermannstadt, Ioniţă a oferit o pasă decisivă, a câştigat 12 dueluri în atac şi a reuşit șase driblinguri.
● Rivaldinho (Universitatea Craiova / 27 de ani) – Introdus pe teren în repriza secundă, a marcat golul victoriei, primul în tricoul alb-albaştrilor.
● Alexi Pitu (Farul / 20 de ani) – Ediţia curentă, în care are două goluri şi cinci pase decisive, este cea a confirmării pentru tânărul şi talentatul jucător produs de Academica Hagi.

ANTRENORUL ETAPEI
● Dan Petrescu (CFR Cluj / 54 de ani) – După un început mai greu, cauzat şi de schimbările suferite de echipă la nivelul lotului, Dan Petrescu a găsit, din nou, soluţiile câştigătoare pentru CFR, iar rezultatele se văd în cupele europene şi în campionat.