Un cunoscut afacerist din Câmpulung, care era dat în urmărire naţională de o lună, a fost prins sâmbătă. Acesta a fost dus la Penitenciarul Mioveni. Are de executat o pedeapsă de 6 ani, 2 luni şi 20 de zile pentru evaziune fiscală în formă continuată. Instanţa a condamnat şi firma pe care acesta o administra la o amendă penală.
„Polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au depistat pe str. Ion Dragalina din Câmpulung, un bărbat de 53 de ani, urmărit la nivel national din ziua de 20 septembrie a.c. Cel în cauză a fost condamnat de Tribunalul Argeș la 6 ani, 2 luni și 20 de zile închisoare, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală. Bărbatul a fost încarcerat.” anunţau reprezentanţii IPJ Argeş ieri. Este vorba de omul de afaceri Mihail B., patronul unei societăţi care are ca obiect de activitate fabricarea pâinii, a prăjiturilor şi produselor de patiserie. Potrivit Lege 5.ro, firma Mibos Project, administrată de acesta a avut anul trecut o cifră de afaceri de peste un milion de lei şi un profit de peste 600.000 de lei. Afaceristul a fost judecat pentru evaziune fiscală în formă continuată, fapte comise, potrivit rechizitoriului, în perioada iulie 2011-august 2013. În proces, ANAF s-a constituit parte civilă şi inculpatul în solidar cu firma sa au de plată peste trei milioane de lei „ îi obligă pe inculpaţii B. Mihai şi SC MIBOS PROJECT SRL, în solidar, la plata către partea civilă Statul român a sumei de 3.084.134 lei (3.114.134 lei – 30.000 lei), la care se adaugă sumele reprezentând obligaţii fiscale accesorii sumei de 3.114.134 lei, datorate în condiţiile Codului de procedură fiscală.”. Pe lângă pedeapsa la care a fost condamnat Mihail B. firma sa, a primit 250 de zile amendă, având de plată o amendă penală în valoare de 125.000 lei. ■
Omul de afaceri a contestat condamnarea dată anul trecut de Tribunalul Argeş. Curtea de Apel Pitești a dat sentinţa definitivă în luna septembrie dar bărbatul a dispărut. Acesta a fost prins sâmbătă şi a fost încarcerat. În timpul procesului Mihail B. a achitat suma de 55.000 lei din prejudiciu.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525