”Gala Tezaure Umane Vii”, la Casa Sindicatelor Pitești

0

De astăzi și până miercuri, Ministerul Culturii, în colaborare cu Consiliul Județean Argeș, prin Centrul de Cultură si Arte Argeș, organizează la Casa de Cultură a Sindicatelor Pitești, evenimentul „Gala Tezaure Umane Vii – 2022”. 
Scopul evenimentului este acela de a-i celebra și premia pe cei care au obținut titlul de Tezaure Umane Vii în anii 2020, 2021 și 2022 și care țin în viață creația românească tradițională. Totodată, prin acest eveniment care nu a mai fost organizat în ultimii doi ani, din cauza contextului pandemic, Ministerul Culturii își arată recunoștința față de persoanele care promovează și lasă moștenire, tuturor, elemente de patrimoniu național imaterial. De asemenea, Gala va da curs expresiei artistice a meșterilor și a rapsozilor populari, ce vor prezenta momente artistice reprezentative pentru titlul pe care l-au obținut.

Programul este o inițiativă a UNESCO

În cadrul Galei Tezaure Umane Vii 2022 va participa, din partea Ministerului Culturii, Subsecretarul de Stat Costel-Cristian Lazăr, alături de specialişti din mediile de cercetare, academic, universitar, muzeografi, membrii Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial și ai instituțiilor și centrelor de cultură din teritoriu.
Programul Tezaure Umane Vii este o inițiativă a UNESCO privind salvgardarea, păstrarea și transmiterea patrimoniului cultural imaterial ce vizează identificarea și recunoaşterea la nivel național a celor care creează și, implicit, păstrează valorile tradiționale.
Doi argeșeni vor fi premiați
Ediția din acest an reunește 38 de creatori și păstrători ai valorilor tradiționale românești care au obținut titlul onorific de Tezaur Uman Viu în ultimii 3 ani (în pandemie nu s-a organizat).
Marți, în cadrul Galei Tezaure Umane Vii, doi argeșeni vor primi distincția oferită de Ministerul Culturii: Viorica Olivotto din Nucșoara și Petre Măsală din Stolnici.

Programul evenimentului:

Astăzi, 24 octombrie
– Ora 19.00, Casa Sindicatelor din Pitești
Spectacol de muzică populară ”Naiul călător prin lume” dedicat tinerei interprete Mădălina Lupu, unul dintre copiii de succes ai Școlii Populare de Arte și Meserii Pitești.
Marți 25 octombrie
– Ora 9.00, Casa Sindicatelor din Pitești: ”Gala TUV” – festivitatea de acordare a distincțiilor.
– Ora 19.00, Târgul Săptămânal Stâlpeni: Focu` lu` Sumedru (spectacol susținut de orchestra Doina Argeșului ).
Miercuri 26 octombrie
– Vizită în județ: Mănăstirea Curtea de Argeș, Barajul Vidraru.