Un alt accident cu urmări dramatice a avut loc tot ieri, în comuna Rucăr. Acolo, un bărbat în vârstă de 71 de ani şi-a găsit sfârşitul la volan. În timp ce conducea un Chevrolet acesta a părăsit şoseaua şi a intrat cu maşina într-un grad. La sosirea echipajelor de salvare era decedat. Manevrele de resuscitare nu au avut succes!
Ieri, în jurul orei 11.00, Gheorghe O, de 71 de ani, din comuna Rucăr, conducea un autoturism pe strada Brașovului din Rucăr, din direcția Câmpulung către Brașov.
Dintr-o dată, şoferul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a intrat în gardul unui imobil. Oamenii au sunat la 112, spunând că cel de la volan are nevoie de ajutor fiind în stare de inconştienţă. Un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Argeș a mers la faţa locului, la fel şi polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung şi echipajul de pompieri de la Punctul de Lucru Rucăr. Când au ajuns, Gheorghe O. era în stop cardio-respirator, iar pompierii, ajunși primii, au demarat manevrele de resuscitare până la sosirea echipajului medical al SAJ. Din nefericire, acestea nu au avut rezultat fiind declarat decesul conducătorului auto.
Din declaraţiile martorilor, reiese că şoferului i s-a făcut rău la volan din timpul mersului şi era inconştient când a ajuns cu maşina în gard. Autopsia va stabili cu certitudine dacă Gheorghe O. a murit din cauze medicale sau în urma unor traumatisme suferite în accident.