Bugetarii pierd un spor important

0

Salariații care lucrează la stat vor pierde un beneficiu important începând cu 11 noiembrie. Este vorba despre sporul de condiții grele, care dispare pentru bugetarii care muncesc de acasă. 
Potrivit legii, funcționarii publici vor putea să muncească în continuare în regim de telemuncă sau prin muncă la domiciliu, dacă bifează anumite condiții și au aprobarea șefului instituției în care muncesc, arată legea ale cărei prevederi vor intra în vigoare din 11 noiembrie. De la data anunțată, pentru zilele lucrate în telemuncă, bugetarii vor primi toate drepturile recunoscute de lege, mai puțin sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, care va fi recalculat numai în cazul în care activitatea este depusă de la sediul instituției unde aceștia sunt angajați. De asemenea, legea introduce posibilitatea ca anumiți funcționari publici să poată munci în telemuncă sau de acasă maximum 5 zile pe lună. Este vorba de acei salariați care au copii de până în 11 ani, cei care acordă îngrijire unei rude cu care locuiește în aceeași gospodărie, asemănător concediului de îngrijitor care a fost introdus de curând în Codul muncii. Este valabil și pentru cei care din cauza stării de sănătate dovedite prin adeverință medicală nu pot ajunge la sediul instituției publice sau cei care desfășoară activități din cele stabilite de leful autorității ca putând fi realizate în regim de telemuncă. Cu toate astea, pentru a putea lucra de acasă, conducătorii instituțiilor trebuie să fie de acord cu cererea pe care salariații o vor putea depune de luna viitoare bugetarii.
În plus, munca de acasă va trebui să se facă cu acordul ambelor părți. Nici funcționarul nu poate obliga conducătorul autorității să îi accepte cererea și nici acesta nu ar putea obliga un angajat să muncească de acasă.