Simona Bucura Oprescu, deputat PSD de Argeș, anunță că în Camera Deputaților a fost adoptat un proiect de lege de completare a Codului administrativ. Actul normativ reglementarează regimul juridic al consorțiilor administrative. Acesta a explicat în detaliu cum vor funcționa consorțiile administrative și care este scopul lor.
Camera Deputaților a adoptat cu 212 voturi „pentru” Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ. Legea merge acum la Senat care este for decizional.
„Actul normativ menționat reglementarează regimul juridic al consorțiilor administrative care reprezintă un jalon în PNRR în contextul reformelor ce vizează creșterea capacității administrației publice locale și de accelerare a realizării investițiilor.
Principalul obiectiv este acela de reducere a disparităților regionale în România în, în special cele urban/rural.
Comisia pentru Administrație Publică și Amenajarea Teritoriului, al cărei președinte sunt, a fost comisie raportoare la acest proiect de lege”, a transmis deputatul PSD Argeş.
Cum funcționează un consorțiu
„Consorțiile administrative presupun asocierea sau cooperarea între localități.
În acest sens vor fi emise hotărâri ale fiecărui consiliu local în parte.
De regulă, consorțiile se vor forma pentru ca localitățile mici să fie ajutate de cele mari. Proiectul permite însă și formarea de consorții doar între localități rurale.
Prin acordul de asociere, localitățile care nu dispun de personal specializat mandatează, prin hotărâre a autorităților deliberative, unul sau mai mulți membri să le sprijine în realizarea atribuțiilor. Sprijinul vine sub formă de personal delegat. Acest personal va fi plătit de localitatea sa, dar va primi și de la localitatea în care este detașat o indemnizație lunară echivalentă cu 20% din salariul de bază propriu.
Prin intermediul consorțiilor administrative pot fi exercitate atribuții în domenii precum:
-amenajarea teritoriului, urbanismului și autorizarea lucrărilor de construcții
-inițierea și realizarea de investiții cu fonduri naționale sau externe
-juridic, financiar, achiziții publice și gestiune a resurselor umane
-administrarea taxelor și impozitelor locale
Consorțiul administrativ nu are personalitate juridică.
Aceste consorții vor asigura realizarea unor activități în localitățile cu capacitate administrativă insuficientă, vor stimula fenomenul asociativ la nivelul administrației publice locale și transferul de expertiză și practici unitare”, a explicat parlamentarul.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525