Tânăr mort într-un bolid de lux!

1

Accident cumplit, marți seara, la Dobrești! Un Mercedes AMT GTS, scăpat de sub control, a lovit un stâlp din lemn și a fost proiectat într-un copac. Impactul a fost atât de puternic încât partea din față a bolidului de lux s-a rupt în bucăți. Pasagerul din dreapta, un tânăr de 19 ani, a murit. Șoferul, în vârstă de 28 de ani, a suferit o fractură la piciorul drept și multiple escoriații.

În urma verificărilor preliminare, efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Topoloveni, s-a stabilit că un bărbat de 28 de ani, din Dobrești, care conducea un autoturism pe DJ 702, pe raza localității Dobrești, având direcția de deplasare spre Topoloveni, în împrejurări care urmează să fie stabilite din cercetări, a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un stâlp, după care a fost proiectat într-un copac, răsturnându-se în șanțul din dreapta sensului său de deplasare

În urma accidentului a rezultat decesul pasagerului dreapta față, tânăr de 18 ani, din Priboieni, precum și rănirea conducătorului autoturismului, care a fost transportat la o unitate medicală pentru îngrijiri.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc, anunță IPJ Argeș.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.