Constantin Schumacher: ”Să demonstreze că merită să joace la FC Argeș”

0

Antrenorul Constantin Schumacher nu se așteaptă la un meci ușor cu Sepsi Sfântu Gheorghe și le cere jucătorilor să dea totul pe teren pentru a se impune.
Schumacher așteaptă o evoluție mult mai bună ca în partida de la Arad: ”Un meci greu, cu o echipă bună, împotriva unui antrenor bun. Noi venim după un meci câștigat la UTA și sperăm să jucăm altceva pentru a câștiga acest meci. Avem câțiva jucători cu probleme, dar sperăm ca până la ora meciului să putem alinia un prim 11-ce cu care să câștigăm. Nu știu dacă băieții trebuie să își dorească revanșa, însă trebuie să-și dorească să câștige meciul. Orice meci câștigat, orice punct luat de acum încolo, contează foarte mult pentru a ajunge cât mai aproape de primele șase echipe.
Că le prelungim lor seria negativă, contează mai puțin. Vrem să vină oamenii la stadion și să facem un joc mai bun ca la UTA pentru a lua toate punctele. Este o schimbare, normal că fiecare antrenor își dorește altceva. Continuăm ce a făcut bine Andrei, dar Marius are alte metode. Sperăm ca jucătorii să se adapteze cât mai repede și să dea totul pe teren. Indiferent că un jucător greșește o anumită pasă, pe Marius îl interesează să aibă o atitudine de profesionist.
Să dea totul pe teren, chiar dacă mai există greșeli inerente în timpul jocului. Avem jucători buni pentru a putea ataca play-off-ul. Luăm fiecare meci în parte și vom vedea unde vom fi în perioada de mercato.
Este important ca fiecare jucător să demonstreze că merită să joace și să rămână la FC Argeș”.