A murit preotul Bărănescu

0

Preotul Gheorghe Bărănescu, primar al comunei Băiculești timp de 16 ani, a murit. În vârstă de 83 de ani, acesta a fost o figură emblematică pentru comună.Va fi înmormântat joi la ora 12.00. ÎPS Calinic l-a numit într-o carte„ Popa Vijelie”, referindu.se la modul rapid în care acționa. Acolo povesteşte cum a reuşit preotul să reabiliteze Mănăstirea Tutana, 
Cunoscutul preot Gheorghe Bărănescu a fost primarul comunei Băiculeşti timp de patru mandate. După ce a plecat din administraţie s-a întors la pasiunea lui pentru apicultură dar şi la hainele preoţești. Anunţul trecerii sale în nefiinţă a fost făcută de familie. „Cu durere în suflet vă anunțăm că preotul Bărănescu Gheorghe s-a mutat la cele veșnice! Trupul va fi depus la Mănăstirea Tutana până miercuri dimineața, după aceea va fi mutat la Biserica din Vale până joi când va fi înhumarea la ora 12! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, scria pe pagina de Facebook.

„…fac pe nebunul şi mă apropii de coşciug”

În anul 2016, când împlinea 50 de ani de căsătorie şi a fost invitat la zilele comunei Băiculeşti, fostul primar a ţinut un scurt discurs. În stilu-i caracteristic, preotul a ieşit din tiparele cuvântărilor şi le-a zis celor prezenţi: „Eu m-am săturat de primărie după patru mandate. Pe mine nu mă mai prindeţi acolo… Rugaţi-vă pentru mine. Eu, preot, vă cer dumneavoastră, locuitorilor din Băiculeşti, rugăciunile, pentru că rugăciunea aproapelui poate face multe, că mai am vreo trei-patru procese pe rol. Şi dacă am protecţie divină şi rugăciunile dumneavoastră toate, nu mă va putea doborî pe mine nimeni. Mă întreabă toţi pe aici ce mai fac şi eu le spun că fac pe nebunul şi mă apropii de coşciug”.

Întâmplare hazlie povestită de ÎPS Calinic

Preotul Gheorghe Bărănescu a reuşit să reabiliteze din temelii Mănăstirea Tutana care era într-o stare avansată de degradare. Monumentul istoric a fost construit pe vremea lui Vlaicu Vodă. ÎPS Calinic Argeșeanul scria în cartea sa „Toată vremea-și are vreme”, volumul al III-lea, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, din 2013, cum s-a zbătut preotul Bărănescu să obțină finanţare. ÎPS descrie şi un episod în care „preotul Vijelie”, cum îl numeşte, a făcut rost de apă pentru lucrările de la mănăstire minţindu-i pe pompieri că a luat foc lăcaşul sfânt. „A fost o mare bucurie pe capul nostru. Lucrările mergeau într-un iureş accelerat. Popa Vijelie, că aşa era gratulat turbulentul sacerdot, zbura cu maşina după aprovizionări.
Într-o zi, muncitorii aveau nevoie de apă pentru şantier. Popa năzdrăvan este încercat de o idee:
-Veniţi la Tutana, că arde mănăstirea, striga disperat către Pompieri. După o jumătate de oră sosesc maşinile cu furtune şi apă din belşug.
-Unde arde mănăstirea, popă nenorocit?
-Arde inima mea şi şantierul plânge că nu avem apă. Lăsaţi colea, la tetea, apa şi bucuraţi-vă că nu a fost incendiu la mănăstirea Tutana.
Dacă nu ar fi fost aşa de „apucat” spre treburi bune, biserica Mănăstirii Tutana, nu ar arăta aşa de frumos consolidată şi restaurată.
Dar despre popa Vijelie, va mai veni vorba”, scrie într-un pasaj din carte.