În dialog cu studenţii despre efectele drogurilor

0
  • Reprezentanţii Centrului Regional Antidrog

La Universitatea de Stat din Piteşti au avut loc şase întâlniri în cadrul cărora şeful Centrului Regional Antidrog Pitești din cadrul Agenției Naționale Antidrog, comisarul Daniel Gheorghe le-a vorbit studenţilor şi cadrelor didactice despre droguri.
Ca cei prezenţi să înţeleagă cât de mare este pericolul, acesta le-a dat exemple ale unor cazuri concrete de trafic sau consum de droguri. Sesiunile au avut loc în perioada 24 octombrie– 4 noiembrie. “În cadrul acestor sesiuni preventive, au fost prezentate și câteva cazuri, din jurisprudența instanțelor, la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cele mai frecvente infracțiuni săvârșite în domeniul drogurilor, precum traficul de droguri și deținerea drogurilor de risc sau de mare risc în vederea consumului propriu, conceptele de bază în domeniul consumului de droguri, dar și serviciile oferite în mod gratuit și continuu de centrele Agenției Naționale Antidrog“, a precizat comisarul Daniel Gheorghe.