- Cupa României, Grupe, Etapa 2: CS Mioveni – FC Botoșani 1-0 (0-0)
Dacă în campionat suferă, în Cupa României, CS Mioveni triumfă, echipa argeșeană mergând din succes în succes. Marți seara a fost rândul lui FC Botoșani să cedeze în fața galben-verzilor, după un meci în care argeșenii au fost la conducerea jocului.
CS Mioveni a ajuns astfel la al treilea succes în actuala ediție a Cupei, după ce a învins cu 4-0 în deplasare pe CSM Reșița în play-off și cu 1-0 tot în deplasare la Oțelul Galați, în prima etapă a grupelor, marți a trecut cu 1-0 de FC Botoșani, pe propriul teren. Oaspeții au venit resemnați și nu au pus probleme foarte mari, astfel, că echipa lui Marius Stoica și-a făcut jocul și s-a impus în cele din urmă meritat. În minutul 25 s-a consemnat și prima mare ocazie a Mioveniului, Coșereanu a centrat, Garutti a recentrat iar Pop a reluat bine din demivole, pe centru, dar un adversar s-a interpus în ultimul moment. Apoi, după corner, Burnea a reluat din 6 m, milimetric pe lângă. În minutul 42 Carnat a preluat în careu pe dreapta a tras bine dar portarul a respins in extremis, după care Pop a fost din nou blocat în momentul șutului. Repriza s-a încheiat contrar cursului jocului, cu păreunderea lui Dragu, pe stânga și cu intervenția senzațională a lui Popescu. După pauză, Carnat a tras de la 30 m dar portarul a prins, iar centrarea lui Oancea a fost deviate inteligent de același Carnat, dar un fundaș s-a interpus. Apoi, în minutul 62 Burnea a reluat puțin peste de la colțul lung, o centrare de pa stânga.
În minutul 82, gazdele au deschis scorul, Kabananga combinând cu pieptul cu Carnat în careu la o centrare, iar congolezul finalizând din 6 m, mingea recentrată de colegul său. În minutul 84, s-a consemnat o nouă ocazie a Mioveniului, prin Carnat care a tras puțin peste din careu.
⚽ Mioveni: Popescu – Radescu, Iacob Garutti, Burnea (68 Ene), Trif – Pop (77 Cristi Dumitru), Panait – Cosereanu (53 Oancea), Krasniqi (77 Kabananga), Carnat
⚽ Rezerve: Sima, Serbanica, Balaur, Burlacu, Dat
⚽ Antrenor Marius Stoica
⚽ Botosani: Ureche – Patache (73 Sno), Dican, Sadiku, Dragu, Ivanov, Mussis, Shahaf (65 Zabou), Petkovski (63 Barbosa), Camara, Pinson
⚽ Rezerve: Pap, David, Obedeanu, Perianu, Tiganasu, Seroni.
⚽ Antrenor: Mihai Teja
Arbitru: Iulian Dima (București)
Cartonașe galbene: Trif (87), Garutti (89) / Dican (49), Dragu (79), Barbosa (82)
Cum s-a marcat golul:
⚽ 1-0, min 82: mingea este centrată de pe dreapta spre careu, unde Kabananga pasează cu pieptul în laterel către Carnat care venea din spate, acesta preia și pasează în fața porții unde congolezul apare nemarcat și reia în plasă
Carnat omul meciului
Nicolae Carnat a făcut un meci foarte bun contra Botoșaniului, în Cupă, iar la final a fost ales omul meciului. Fotbalistul care a jucat în atac alături de Krasniqi s-a zbătut foarte mult a fost prezent la mai toate combinațiile propriei echipe și a inițiat mai multe contraatacuri. Evoluația sa a fost încununată cu faza golului unde a dat pasa decisivă. Carnat pare astfel să fi ajuns la forma care l-a consacrat, mai ales că în meciul precedent el a fost cel care a marcat în partida de la Ovidiu cu Farul.
Kabananga la primul gol
Congolezul Junior Kabananga a marcat marți primul său gol pentru CS Mioveni. Atacantul a venit la echipă în vară, după ce a început campionatul și treptat – treptat i s-au dat mai multe șanse să dovedească ce poate. El a debutat în etapa a 8-a cu UTA acasă și a făcut-o bine, însă apoi, nu a mai avut realizări în joc, deși a jucat aproape meci de meci, fiind chiar și titular. În ultima perioadă Kabananga a strălucit în trecut la Cupa Africii pe Națiuni și în Liga Campionilor a fost accidentat și a nu a fost prezent în lot la ultimele meciuri ale Mioveniului.
Stoica la prima victorie
Antrenorul Marius Stoica și noul staff al echipei galben-verde a obținut primul succes de la numirea în funcție. Tehnicianul, care este ajutat de Eftimie, Preda, Ilie și Țăran se află la al doilea meci pe banca echipei, în Liga 1, după ce a debutat în campionat, etapa trecută, vineri, în meciul de la Ovidiu cu liderul Farul. Și în acel joc, CS Mioveni a făcut o figură frumoasă, marcând în deplasare și fiind egala echipei antrenate de Gică Hagi până în minutul 86.
0-0 acum două săptămâni
CS Mioveni și FC Botoșani s-au mai intâlnit și acum două săptămâni, dar în campionat. Meciul s-a jucat tot la Mioveni și s-a terminat 0-0, după ce echipa antrenată pe atunci de Flavius Stoican a jucat mult mai bine și a ratat mai multe ocazii de gol. Jocul bun s-a repetat și acum în Cupă, cu Marius Stoica pe bancă, numai că, de data asta la final a fost obținută o victorie și nu doar un punct.
9 accidentați
CS Mioveni nu trece printr-o perioadă prea bună în acest sezon, iar lipsa rezultatelor poate fi pusă și pe seama accidentărilor din lor. Astfel, la finalul partidei cu FC Botoșani, antrenorul Marius Stoica s-a plans că are în lot numai puțin de 9 accidentați. Este vorba despre portarul Croitoru, fundașii Scarlatache, Burnea și Balaur, mijlocașii Lixandru, Buziuc, Antal, Toma și atacantul Blănaru. Mai mulți dintre aceștia urmează să reintre în programul echipei în următoarea perioadă.
Urmează CFR în Superliga și UTA în Cupă
Următorul meci al Mioveniului în campionat, este program duminică. Galben-verzii vor juca pe propriul teren cu echipa campioaă CFR Cluj. Partida este programată de la ora 18:00. În schimb, în Cupa României, argeșenii vor juca cu UTA. Meciul se va juca tot la Mioveni, la începutul lunii decembrie, după reluarea campionatului, în urma pauzei cauzate de Campionatul Mondial.