Medic diabetolog, în arest!

0

Ieri au fost percheziţii la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Un medic din Secţia de Diabet şi Nutriţie a fost ridicat de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie şi dus în arest. Este vorba de Liliana Berca, asupra căreia planează suspiciuni că ar fi primit mită de la pacienţi.  
„În cursului zilei de astăzi, 09.11.2022, lucrătorii Serviciului Județean Anticorupție Argeș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, au efectuat două percheziții domiciliare la sediul Spitalului Județean de Urgență Pitești, unde își desfășoară activitatea un medic primar, care are calitatea de suspect într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată și dare de mită. Până în prezent, din probatoriul administrat, rezultă că medicul a primit de la un număr de cel puțin 20 de persoane, având calitatea de pacienți sau aparținători ai acestora, diferite sume de bani sau bunuri, în legătura cu exercitarea actului medical.Față de acesta, s-a dispus măsura reținerii pentru o durată de 24 de ore. Pe parcursul cercetărilor, lucrătorii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș au beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și Brigăzii Operațiuni Speciale Pitești”, a transmis DGA Piteşti.
Se pare că medicul vizat nu se află la prima experineţă de acest gen. În ianuarie 2015, Liliana Berca, fost medic expert al asigurărilor sociale din cadrul Casei Judeţene de Pensii Olt, a fost condamnată de Tribunalul Olt la trei ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită şi abuz în serviciu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.