Consiliul Concurenţei verifică şi telefoanele angajaţilor de la bănci!

0
1

La începutul lunii, Consiliul Concurenţei a efectuat mai multe inspecţii inopinate la cele 10 bănci participante la stabilirea ratelor de referinţă ROBID/ROBOR, iar documentele ridicate în cadrul acţiunilor se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice.În cadrul investigației derulate de Consiliul Concurenței privind ROBOR sunt verificate și telefoanele personale ale angajaților celor 10 bănci implicați în formarea acestui indice.
“În procedura de inspecţie, control, pe care am avut-o noi, am primit autorizare de la Curtea de Apel. Pe lângă controlul pe care îl facem noi pe aparatura electronică, telefoane de serviciu, laptopuri, calculatoare etc, am primit o serie de autorizări să inspectăm şi telefoane personale ale persoanelor implicate. Şi atunci, am făcut şi acest lucru. Volumul de date pe care l-am luat este unul destul de mare, vor trebui analizate – e vorba de sute de tranzacţii, de mii de tranzacţii, pe perioade scurte de timp – şi atunci volumul acesta de date care trebuie prelucrate necesită un anumit timp. Dar, încercăm să ne mişcăm cu celeritate şi să venim cu un rezultat al acestei investigaţii într-o perioadă de timp rezonabilă”, a declarat Adrian Comănescu, director al Direcţiei Pieţe de Servicii din Consiliul Concurenţei, citat de Agerpress.
El a menţionat că, în acest caz, este o investigaţie pornită din oficiu. Băncile verificate sunt: Banca Transilvania, BCR, BRD-Societe Generale, ING Bank, Raiffeisen Bank, CEC Bank, UniCredit Bank, OTP Bank România, EximBank și Intesa Sanpaolo România

Legea concurenţei interzice orice înţelegeri între companii

Potrivit unui comunicat al autorităţii de concurenţă, inspecţiile s-au derulat în cadrul investigaţiei privind posibile înţelegeri între cele 10 bănci pentru fixarea ratei dobânzii ROBOR, la un nivel cât mai ridicat, în cadrul procedurii de “fixing” (stabilirea ratelor de referinţă pentru ROBOR şi ROBID). Astfel, investigaţia vizează activitatea băncilor pe piaţa monetară interbancară desfăşurată în cadrul procedurii de fixing, precum şi cea desfăşurată în intervalul de 15 minute după efectuarea “fixingului”, respectiv atragerea şi plasarea depozitelor interbancare de către băncile participante la stabilirea ratelor de referinţă ROBOR/ROBID la nivel naţional.
Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a precizat că nu nivelul unui preţ este problema din punctul de vedere al autorităţii de concurenţă, ci dacă acest preţ a fost format prin practici anticoncurenţiale. Legea concurenţei interzice orice înţelegeri între companii şi practici concertate care împiedică, restrâng sau denaturează concurenţa pe piaţa românească, în special cele care stabilesc preţuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiţii de tranzacţionare.

„Procedura e extrem de detaliată”

La rândul său, directorul general din cadrul Consiliului Concurenţei, Daniela Bădilă, a explicat de ce, în general, o investigaţie durează mai mult. “Este o procedură complexă (…) Se merge la companii, se copiază calculatoare. Vă imaginaţi, un domeniu atât de complex cum este cel bancar, să mergi şi să copiezi date de pe calculator, apoi ele se procesează în sediul Consiliului, în prezenţa avocaţilor părţilor, se invocă diverse excepţii procedurale, deci procedura e extrem de detaliată din acest punct de vedere. Apoi, toate constatările trebuie temeinic justificate. După ce se finalizează la nivel intern, echipa de caz îşi finalizează partea de analiză, lucrul acesta se traduce într-un raport. Acest raport de investigaţie parcurge, la rândul lui, o serie de filtre interne”, a spus Daniela Băcilă.

Acest material este proprietatea site-ului curier.ro şi poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afişarea link-ului către articolul din site-ul curier.ro.

Citiți, de asemenea, pe curier.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.