- Superliga, Etapa 18: CS Mioveni – CFR Cluj 0-1 (0-0)
CS Mioveni a făcut un meci bun, de apărare contra campioanei CFR Cluj, dar nu a rezistat până la finalul partidei. În jocul de duminică seara de la Mioveni, ardelenii s-au impus la limită, 1-0, cu un gol marcat în minutul 86, la singurul șut din meci, pe spațiul porții.
Marius Stoica și-a făcut bine lecția pentru întâlnirea cu Dan Petrescu, iar la final a fost felicitat de antrenorul campioanei, pentru jocul făcut de echipa sa. Meciul a început cu o reluare a lui Janga cu capul dinc areu, mingea trecând milimetric pe lângă.
Apoi, Oancea șutează de pe dreapta bine, dar portarul respinge în față. Pop a tras și el din colțul careului, dar mult peste, iar Braun nu a nimerit de puțin spațiul porții cu un șut de la 20 m.
În minutul 38, pe contraatac, Krasniqi i-a pasat excelent lui Rădescu, însă mijlocașul s-a grăbit și de la 25 m central a trimis telefonat în brațele portarului. Cea mai mare ocazie a gazdelor a venit în minutul 60, când, pe contraatac, mingea a circulat pe traseul Oancea – Krasniqi, Carnat, ultmimul preia în careu, driblează doi adversari dar șutul este deviat în ultimul moment și mingea iese în corner.
În minutul 72 Rădescu a tras peste din voleu, iar în minutul 76 Yuri a reluat cu capul pe lângă. În minutul 86 Malele, proaspăt intrat în joc a marcat unicul gol al partidei, demarcându-se fără marcaj la centrarea lui Manea și reluînd nestingherit în plasă.
Două minute mai târziu Garutti dribealză doi adversari dar trage peste de la 25 m central. Meciul se încheie cu ocazia lui Kabananga, care este găsit liber în 3 m de un cooechipier dar nu reușește să împingă balonul în plasă și să egaleze.
Acesta este al patrulea meci pierdut în minutul 86 de argeșeni, după ce Rapid și Farul s-au impus în fața lor cu 2-1, iar Chindia cu 1-0, în același minut
CS Mioveni – CFR Cluj 0-1 (0-0) A marcat: Malele (86)
Mioveni: Popescu – Balaur, Iacob, Garutti – Oancea, Pop (46 Toma), Panait, Burnea – Radescu (76 Buziuc, 81 Antal), Krasniqi (76 Kabananga), Carnat.
Rezerve: Sima, Trif, Ene, Cosereanu, Cristian Dumitru, Buziuc.
Marius Stoica
CFR Cluj: Scuffet – Manea, Yuri, Burca, Braun – Figueira, Boateng, Cvek (83 Hoban)- Yeboah (68 Malele), Janga (89 Kolinger), Petrila (68 Birlige).
Rezerve: Balgradean, Bălan, Billong, Bordeianu, Gidea.
Antrenor: Dan Petrescu
Cum s-a marcat golul: 0-1, min 86: oaspeții bat un corner de pe stânga, mingea ajunge la colțul lung la Manea care preia, întoarce un adversari de două ori și apoi retrimite în careu de unde Malele fără marcaj reia în plasă