Datornici debranşaţi de la reţeaua de apă!

0

Reprezentanţii Apă Canal 2000 au trecut la măsuri dure împotriva celor care nu şi-au achitat facturile pentru apa consumată. În timpul unei acţiuni care a avut loc la Costeşti au fost debranşate de la furnizarea apei potabile, mai multţi clienţi.  
„În urma unei acțiuni care s-a desfășurat în data de 22.11.2022, reprezentanții societăţii Apă Canal 2000 SA din cadrul Departamentului Comercial, însoțiți de un efectiv din cadrul Jandarmeriei Argeș, au efectuat debranșări de la serviciul de alimentare cu apă pentru un număr de 6 utilizatori din orașul Costești, str. Progresului și str. Râului, care înregistrau debite restante de peste 32.500 lei.
Debitele acumulate aveau o vechime de peste 2 ani, iar utilizatorii au fost notificați în nenumărate rânduri, fără a se conforma termenului de plată acordat de operator.
Rebranșarea se va realiza numai după achitarea integrală a sumelor datorate societății Apă Canal 2000 SA și a taxei de debranșare-rebranșare, iar în cazul nerecuperării sumelor, utilizatorii vor fi acționați în instanță, fiind aplicate toate măsurilor legale prevăzute de legislația în vigoare.
Pe această cale, adresăm rugămintea către toți utilizatorii serviciilor prestate de societatea noastră să își achite debitele în termenul scadent, pentru a evita efectul neplăcut al deconectării de la rețea.
Acțiunile de debranșare ale SC Apă Canal 2000 SA vor continua în toate localitățile din aria de operare pentru utilizatorii serviciilor de alimentare cu apă și canalizare, care înregistrează debite neachitate, cu o vechime de peste 45 de zile”, a transmis SC Apă Canal 2000 S.A.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.