Remiză cu patru goluri, în Trivale

0

FC Argeș și reprezentativa României U21 au remizat, 2-2, luni după amiază, în cadrul unui amical disputat la Pitești. Golurile selecționatei pregătite de Emil Sandoi au fost marcate de Octavian Popescu(1) și Daniel Birligea(36), în timp ce reușitele alb-violetor au fost semnate de Julio Donisa(44, 52 pen.).
Partida din Trivale a fost un bun prilej pentru cei doi tehnicieni de a vedea potențialul tuturor jucătorilor convocați pentru această acțiune. Pentru echipa României U21 au evoluat și cei trei argeseni chemați pentru acest stagiu de pregătire: Alexandru Ișfan (FC Argeș), respectiv Mihai Lixandru și Vlad Pop (ambii CS Mioveni). Elevii lui Emil Săndoi au început în forță partida și au deschis scorul după doar un minut prin Octavian Popescu, fotbalistul celor de la FCSB învingându-l pe Greab cu un șut din interiorul careului. Celestine și Calcan au avut șansa de a restabili egalitatea, însă portarul Gorcea a scăpat de fiecare dată fără să primească gol. Tricolorii și-au dublat avantajul pe tabelă prin Birligea, jucătorul celor de la CFR Cluj înscriind cu un șut plasat din zece metri. FC Argeș a redus din diferență cu un minut înainte de pauză, Julio Donisa trimițând în plasă din careul mic. După revenirea de la cabine, Marius Croitoru și Emil Săndoi au schimbat garniturile cu care au început partida, aruncând în luptă și jucătorii care au evoluat mai puțin. Argeșul a restabilit egalitatea prin Donisa dintr-o lovitură de la 11 m. România U21 se putea impune pe final, însă centralul Robert Avram a anulat pentru offside reușita piteșteanului Alexandru Ișfan, intrat pe teren în minutul 34.
FC Argeș – România U21 2-2(1-2) Au marcat: Donisa(min.44, 52 pen.) / O.Popescu(min.1), Birligea (min.36)
FC Argeș: Alexandru Greab – Andrei Tofan, Martin Raynov, Alin Dobrosavlevici, Geani Crețu – Bryan Alceus, Ionuț Șerban – Ramon Gaspar, Julio Donisa, Andreias Calcan – Enzo Celestine
Rezerve: George Micle, Antonio Jakolis, Marius Constantin, Khattab Obeida, Geani Crețu, Tony Njike, David Meza Colli, Răzvan Covaci, David Croitoru, Dorian Bertrand, Alexandru Florescu, Radu Ciuciulete, Andrei Stoica
Antrenor: Marius Croitoru
România U21: Andrei Gorcea – Dan Sîrbu, Victor Dican, Vladimir Screciu(cpt), Andres Dumitrescu – Ștefan Baiaram, Vlad Pop, Alexi Pitu – David Miculescu, Daniel Birligea, Octavian Popescu
Rezerve: Robert Popa, Szilard Gyenge, Adrian Mazilu, Valentin Țicu, Marco Ehmann, Alexandru Oroian, Constantin Grameni, Jovan Markovic, Alexandru Ișfan, Mihai Lixandru, Marius Corbu, Rareș Ilie, Ricardo Farcaș
Selecționer: Emil Săndoi
Arbitru: Robert Avram / A1: Gheorghiță Bălan / A2: Nicușor Marin

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.