Iubitorii de muzică folk sunt așteptați vineri, 25 noiembrie, de la ora 19.00, în sala „Simfonia” a Filarmonicii Pitești. Acolo va avea loc concertul folk fusion Graiu, susținut de bandul Filarmonicii Pitești, Alina Ciolcă (tamburină, voce), Mac Marian Aciobăniței (chitară electrică) și Adrian Chepa (percuție, chitară bass, Jew’s Harp).
Spectatorii vor avea prilejul să asculte în interpretarea bandului Filarmonicii Pitești: Afro-Doina, Eve and Adam/John the Revelator /John on the Island, Coanticu lu Boșca, Iancu Jianu, Lost John, Nu nă dzăț patrioți, Wade in the water, C-așa giucau bătrânii, Stulia, Cântecul miresei, Downtown Money Waster/Ol dollar mamie, Batu giumaru, Chitu Mila, Preste codru-am amnaveit, Black Woman, Mi lo dorlu, Lucky holler/Early in the morning, Trandafir de pe răzor și Soul of a man. Adam/John the Revelator /John on „Artiștii vă propun o fuziune în sunet și în spirit între romanități orientale și moșteniri afro-americane cu un concert ce pune în oglindă muzical, stilistic și conceptual folclor în graiul afro-american de la rădăcinile muzicilor blues și jazz cu folclor vlah în graiuri din cele patru dialecte istorice românești”, spun organizatorii spectacolului.
Biletele pot fi procurate de la casa de bilete a instituției și de pe www.bilete.ro, prețul unuia fiind de 40 de lei și 30 de lei, în funcție de categoria locului. Un bilet pentru pentru elevi și studenți este 10 lei, respectiv 7,50 lei, iar pentru pensionari, 20 de lei, respectiv 15 lei. Abonamentele sunt valabile!
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525