Drum de 9,7 km, asfaltat și modernizat

0

Consiliul Județean Argeș a anunțat că au fost încheiate lucrările de modernizare și asfaltare a DJ 703 Morărești – Cuca, în lungime de 9,72 km. Valoarea finală a proiectului este de 10.444.313,08 lei cu TVA, constructorul fiind asocierea SC Strabag SRL și SC Cons Drum SRL. 
Președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, împreună cu directorul Regiei Autonome Județene de Drumuri Argeș, Alina Nicolau, au făcut acum câteva zile o vizită în teren pentru a verifica lucrarea.

Mînzînă: ”Mai avem și alte proiecte de acest gen”

“Este o lucrare foarte importantă pentru județ și pentru Consiliul Județean Argeș. Un drum de 9,7 kilometri, o lucrare finanțată în totalitate de la bugetul C.J. Argeș executată prin regia noastră de drumuri. Această lucrare se încadrează în strategia pe care o avem, de a moderniza drumurile județene care fac legătura cu județele vecine. Ne dorim să legăm județul de celelalte județe. Acest drum poate fi oricând o sursă alternativă la drumul național care leagă Piteștiul de Râmnicu Vâlcea. Acum se poate ajunge pe acest drum în județul Râmnicu Vâlcea în condiții de trafic foarte bune. În luna octombrie am finalizat DJ 504, în lungime de 26 km, drum care traversează comunele Popești, Izvoru, Recea, Buzoești, și care face legătura cu județul Teleorman. Mai avem și alte proiecte mari, de acest gen, în implementare, iar în funcție de buget vom mai stabili și alte rute care vor fi modernizate și asfaltate” a spus Ion Mînzînă, președinte Consiliul Județean Argeș.
Lucrări executate pe DJ 703 Morărești – Cuca:
● asfaltare – 9,72 km de drum.
● podețe transversale – 17 bucăți.
● drumuri laterale – 13 buc., din care 10 bucăți balastate, 3 bucăți asfaltate.
● podețe la drumuri laterale – 8 bucăți.
● accese la proprietăți – 242 buc.
● rigolă betonată – 9492 ml.
● parapet protectiv – 457 ml.
● indicatoare de circulație – 42 buc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.