Elevii verificaţi de droguri şi ţigări

0

Marţi, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au acționat în incinta Școlii Gimnaziale „Nicoale Bălcescu”- nr. 1 Structură, din Pitești, precum și în incinta Școlii Gimnaziale „Mircea Eliade” din Pitești, pentru creșterea siguranței elevilor și a cadrelor didactice în spațiile școlare și adiacente acestora, pe linia prevenirii și combaterii traficului și consumului de droguri conform Legii nr. 143/2000, precum și a produselor din tutun, fapte ce constituie contravenții prevăzute de Legea nr.349/2002, nefiind constatate fapte de natură antisocială.
De asemenea, u fost desfășurate 8 activități cu caracter informativ-preventiv în cadrul campaniei „Law iS COOL!”, în cele două unități școlare amintite.
Cu ocazia discuțiilor dintre polițiști și elevi, au fost prezentate măsuri de gestionare non-violentă a conflictelor de către elevi, răspunderea contravențională și penală a minorilor, precum și aspecte privind prevenirea și combaterea delincvenței juvenile și a victimizării minorilor.
Totodată, au fost făcute recomandări la nivelul unității de învățământ în vederea implementării propriei strategii pentru prevenirea faptelor de violență în mediul școlar.
La activități au participat 175 de elevi și 8 cadre didactice.