CS Mioveni învinsă clar, de FCSB, în Superliga

0

CS Mioveni a pierdut cu 5-1 meciul din această seară, disputat în deplasare cu FCSB.

Galben-verzii au fost clar depășiți de adversari deși prima repriză a fost una echilibrată. La 0-0, Mioveniul a avut un gol anulat pe motiv de off-side și a ratat o ocazie imensă, pe un contraatac când argeșenii au scăpat 4 contra 2 dar nu au putut marca. Până la finalul reprizei FCSB a marcat de două ori, prin Edjouma și Șut la greșeli mari în apărarea adversă.

După pauză, gazdele au majorat diferența, dar CS Mioveni a revenit în joc, făcând 3-1 prin Antal în ultimul sfert de oră. Diferența de două goluri a ținut doar 2 minute, pentru că Șut a făcut 4-1 iar Radaslavescu a închis tabela pe final.

Debutul partidie a fost întârziat cu 10 minute, jucătorii Mioveniului protestând din cauza salariilor restante.

S. Mihai