Sfântul Ierarh Nicolae, ocrotitorul copiilor

0

În fiecare an, pe 6 decembrie, este sărbătorit Sfântul Ierarh Nicolae, patronul soldaţilor, al marinarilor, al fetelor sărace, considerat ocrotitorul copiilor şi al celor acuzaţi pe nedrept. I.I
Sfântul Nicolae, primul moș generos din luna sărbătorilor și a cadourilor, este și unul dintre cei mai iubiți sfinți ai românilor. Este dezlegare la pește în postul Crăciunului. La primul sinod ecumenic ţinut la Niceea, în anul 325, Sfântul Ierarh Nicolae a fost recunoscut drept un mare apărător al ortodoxiei.

Şi-a dat averea săracilor

Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirei Lichiei, s-a născut în localitatea Patara din Asia Mică, în cea de-a doua jumătate a secolului al III-lea, într-o familie de oameni înstăriţi şi creştini devotaţi. Crescut în spiritul poveţei creştine “să împarţi averea săracilor”, Sfântul Nicolae şi-a dat întreaga moştenire pentru a-i ajuta pe nevoiaşi. Nicolae, ajuns episcop de Myra de la o vârstă fragedă, îngrijorat de o posibilă ruptură care putea avea loc în Biserică, i-a dat ereticului Arie o palmă. Astfel, potrivit bisericii, de la palma Sfântului Nicolae a rămas obiceiul ca, pe 6 decembrie, cei neascultători să fie loviţi cu nuieluşa în semn de avertisment. Tot tradiţia spune că nuieluşa cu care este lovit neascultătorul trebuie să fie de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până la Naşterea Domnului (Crăciun), înseamnă că Sfântul “a mijlocit” iertarea celui care a fost lovit.Sfântul Nicolae a ştiut că după mustrare se cere mângâiere. Astfel, el a făcut multe daruri săracilor, i-a liniştit pe cei întristaţi şi a vindecat, cu putere de la Dumnezeu, pe bolnavi.

Apărătorul soldaților în război

De numele Sfântului sunt legate mai multe poveşti creştine, printre care şi aceea potrivit căreia acesta ar fi oferit, în secret, diferite bunuri materiale fiicelor unui om sărac, aflate în pericol de a ajunge sclave pentru că nu aveau o zestre suficientă pentru a-şi găsi un soţ. Sfântul Ierarh Nicolae a murit în anul 340, iar, din anul 1087, moaştele sale sunt păstrate la o biserică ce îi este dedicată, în Bari, în sudul Italiei. În tradiţiile româneşti, Sfântul Nicolae apare pe un cal alb, aluzie la zăpadă care cade în luna decembrie, păzeşte soarele, care încearcă să se refugieze pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină şi căldură. El stăpâneşte apele, fiind patron al corăbierilor pe care îi scapă de la înec, apără soldaţii în război, motiv pentru care aceştia îl invocă în timpul luptelor, ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace care vor să se mărite.