Abisul terorii din anul de grație 2022. Aspecte medicale

1
  • Conf. univ. dr. Adrian Tase

Conflagrația militară desfășurată în proximitatea țării noastre a dus la creșterea activității medicale în multiple specialități.
Pentru început, menționăm traumatologia, care se ocupă de rănile și contuziile de război. Leziunile sunt prin împușcare, detonare, etc.., comparativ cu trecutul, când predominau leziunile prin tăiere. Mii de răniți sunt internați în spitalele de campanie și supuși unor intervenții chirurgicale, cel mai adesea, salvatoare. O parte dintre pacienți rămân însă cu sechele neuromotorii.
În al doilea rând, la vreme de război apar tulburările psihice, atât la soldații combatanți, cât și la civili, în primul rând familiile recruților, apoi persoanele supuse bombardamentelor și, nu în ultimul rând, cetățenilor care se uită excesiv la știrile de război din mass-media. Din păcate, atât o parte dintre soldații combatanți, cât și dintre persoanele care au suferit bombardamente, rămân cu reverberații ale stărilor de teamă și panică trăite în război.
În timpul violențelor reacționează și aparatul cardiovascular prin hipertensiune arterială, tahicardie și alte aritmii cardiace, și chiar infarct miocardic acut. Începând cu 24 februarie, am remarcat la pacienții pe care îi îngrijesc o exacerbare a simptomelor cardiace, corelată cu expunerea prelungită la mass-media de război. De asemenea, tot ca boli vasculare, menționăm aici accidentele vasculare cerebrale, care se tratează la neurologie.
În al patrulea rând, toxicologia se ocupă de pacienții care au fost intoxicați prin arma chimică. Agentul Noviciok este cunoscut încă din anul 2020. Deocamdată, în zona beligerantă nu au fost semnalate astfel de cazuri.
A cincea fațetă se referă la posibilitatea îmbolnăvirii în masă a populației prin arma biologică, ca și a transmiterii unor boli infecțioase de la refugiații cu status vaccinal incert, nu numai pentru coronavirus, ci și pentru alte boli contagioase.
În al șaselea rând, menționăm cancerele și afectarea tiroidiană care pot apărea datorită radiațiilor ionizante.
În lumea sportului observăm, de asemenea, în acest an, multă patologie.
Olimpiada Albă din China a fost esențialmente un succes. Bucuria spectacolului sportiv a fost umbrită de numeroasele accidente la probele de schi din cauza zăpezii artificiale. Schiorii care s-au antrenat în Alpi, în condiții naturale, s-au trezit la Beijing pe o zăpadă neprietenoasă, cu parametri fizici diferiți, care a dus la ratarea unor jaloane și chiar traumatisme.
Accidentele din piscină au culminat cu sincopa subacvala a unei sportive de performanță la campionatele mondiale de natație de la Budapesta. Înotatoarea americană a leșinat în mediul acvatic, probabil din cauza suprasolicitării. Și-a pierdut controlul și s-a înecat, fiind salvată doar de curajul și prezența de spirit a antrenoarei, care a intervenit ilegal ca să-și salveze discipola. Regula este să nu mergem la piscină obosiți. Înotul trebuie să fie o distracție.
Tocmai a început World Cup la Qatar, care aduce trei noutăți: este cea mai bogată ediție a Cupei Mondiale, cu cea mai slabă participare a țării gazdă și cu cel mai mare număr de fotbaliști indisponibili, culminând cu francezul Karim Benzema, câștigătorul Balonului de Aur. Motivul: mutarea perioadei de desfășurare a evenimentului din cauza condițiilor climatice ale peninsulei Arabice a dus la suprasolicitarea jucătorilor. Avem și o veste bună: pentru multiplul lider mondial Cristina Neagu, care a suferit o accidentare gravă în trecut, anul acesta a fost de bun augur, devenind golgeter absolut la turneele finale de handbal cu peste 300 de goluri!

1 COMENTARIU

  1. Domn’doctor, o mică completare; noi ducem mare lipsa de doctori/personal medical profesionist, cu har , vocație și bun simt ! Nu de boli ,statistici și constatări care nu au absolut nici o importantă pentru bolnavi și pacienții care așteaptă și unii mor ,unii,cu zile din cauza/datorită așa zisului act medical defectuos și sistemului medical in colaps!
    Unele din aceste lucruri ar trebui sa va frământe, nu găștile din trenuri!
    Cu respect pentru profesia dumneavoastra!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.