- Ieri urma să fie stins un focar la Tigveni, iar cel rămas va fi închis săptămâna viitoare
Pesta porcină a apărut din nou în Argeș pe finalul acestui an însă Direcția Sanitar Veterinară Argeș are situația sub control. Ieri aveam în județ două focare active, însă unul dintre ele urma să fie stins în cursul zilei, după cum ne-a spus directorul DSVSA, Sorin Sorescu.
După cum informa DSV Argeș, cele două focare active de pestă porcină africană la porcii domestici în exploatații nonprofesionale erau ieri dimineață în localitatea Tigveni, comuna Rătești și în localitatea Bradu, comuna Bradu. ”În cursul zilei de azi (n.r luni) urmează să stingem focarul de la Tigveni. Deci de marți rămânem cu doar un singur focar, la Bradu. Și acesta urmează să fie stins săptămâna viitoare, deci Argeș va rămâne fără focare active la porcii domestici. Nu aceeași este situația la porcii mistreți” ne-a spus ieri directorul DSV, Sorin Sorescu. În tot acest timp, în județ au fost # 52 focare stinse de pestă porcină africană la porcii domestici în exploatații nonprofesionale; # 9 focare stinse de pestă porcină africană la porcii domestici în exploatații comerciale; # 5 focare stinse de pestă porcină africană la porcii domestici în exploatații comerciale de Tip A; # un focar stins de pestă porcină africană la porcii domestici (porci vietnamezi) în Grădina zoologică.
În schimb, situația evoluției pestei porcine africane, pe teritoriul județului Argeș, la porcii mistreți este următoarea: # 21 cazuri active de pestă porcină africană la porcii mistreți din fondurile de vânătoare: F.V. 25 Grădiștea, F.V. 24 Mâzgana, F.V. 18 Râul Târgului, F.V. 29 Trivale, F.V. 2 Șuici, F.V. 7 Curtea de Argeș, F.V. 26 Rădești, F.V. 46 Mozacu – Complex, F.V. 42 Vlăscuța, F.V. 27 Micești, F.V. 10 Mălureni, F.V. 35 Râncăciov, F.V. 44 Furduești, F.V. 13 Corbi, F.V. 28 Dârmănești, V. 19 Câmpulung, F.V. 36 Cârcinov, F.V. 22 Rucăr, F.V. 4 Cumpăna, F.V. 37 Topoloveni, F.V. 20 Stoenești, care în prezent sunt active # un caz de pestă porcină africană la porcii mistreți din complex de vânătoare: Complexul de Vânătoare Mistrețul Sălătrucu care în prezent este activ. ”Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice și sălbatice, cu evoluție rapidă și mortalitate de 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Având în vedere evoluția focarelor de pestă porcină africană pe teritoriul Romaniei, Direcţia Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Argeș este în stare de alertă maximă” ne-a mai spus directorul Sorescu.