Primă audiţie la Filarmonica Piteşti

0

Joi, 15 decembrie, la Filarmonica Piteşti, va avea loc un concert simfonic în primă audiţie. Este vorba de celebrul concert pentru violoncel al compozitorului A. Dvořák. La pupitrul dirijoral revine Constantin Grigore. Tot în premieră pe scena Filarmonicii Piteşti, este solistul concertului, violoncelistul Constantin Borodin. I.I.
În programul concertului de joi va fi: A. Dvořák – Concertul pentru violoncel și orchestră în si minor, Op. 104 și F. Mendelssohn – Simfonia a 5 – a în re minor, Op. 107.
După absolvirea studiilor muzicale în ţară, dirijorul Constantin Grigore a urmat şi cursurile Academiei de Muzică „Karol Lipinski” din Polonia. A fost îndrumat de maeştri recunoscuţi ca: Horia Andreescu, Petru Andriesei, Ilarion Ionescu-Galaţi şi Marek Pijarowski (Polonia). A participat la masterclassuri la Malaga, Viena şi Varşovia și a susţinut concerte cu: Orchestra Simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, Orchestra Teatrului de Operă și Balet „Oleg Danovski”, Orchestra Teatrului Naţional de Operetă și Musical din Bucureşti, filarmonicile din Iași, Timișoara, Râmnicu Vâlcea, Ploiești, Craiova, Piteşti, Sibiu, Orchestra Naţională a Republicii Moldova ș.a. În prezent, este dirijorul principal al Orchestrei Camerata Regală și al Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian” din București, anună Filarmonica Piteşti într-un comunicat de presă.
Violoncelistul Constantin Borodin a absolvit liceul în orașul natal Chișinău finalizîndu-și studiile universitare și de master la Universitatea Națională de Muzică București, la clasa profesorului Marin Cazacu. Datorită burselor Erasmus, și-a aprofundat studiile la Conservatorul Regal din Ghent și la Universitatea de Arte din Berlin. Are peste 20 de premii câștigate la concursurile naționale și internaționale, dintre ele menționăm: Premiul I și Premiul Special al Ambasadei Franței la concursul „Mihail Jora” (Bucuresti), Premiul III – Concursul Internațional „Domenico Gabrielli” (Berlin, 2021) și Premiul II – Concursul International „George Enescu” (Bucuresti, 2022). A participat la cursuri de măiestrie și masterclassuri susținute de reputați profesori și violonceliști. Membru al Orchestrei Naționale Române și al Ansamblului „Violoncellissimo”, a susținut recitaluri și concerte la București, Satu Mare, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Bacău, Chișinău, Riga, Berlin, Strasbourg, Berna ș.a.
Biletele pot fi procurate de la casa de bilete a instituției și de pe www.bilete.ro, prețul unuia fiind de 40 de lei și 30 de lei, în funcție de categoria locului. Un bilet pentru pentru elevi și studenți este 10 lei, respectiv 7,50 lei, iar pentru pensionari, 20 de lei, respectiv 15 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.