Poliţiştii au oferit daruri beneficiarilor Centrului de Îngrijire și Asistență Pitești

0

În prag de sărbători, polițiștii argeșeni au mers în vizită la beneficiarii Centrului de Îngrijire și Asistență Pitești. Le-au oferit acestora vorbe de alinare și cadouri. M.S. 

„Momentele vesele ale copilăriei sunt întotdeauna marcate de câte o figură a unui vârstnic înțelept și blajin. Fie că ați avut norocul unui bunic sau bunică în familie, fie că acesta era din afara familiei, fiecare persoană are un chip al unei persoane vârstnice ce va apărea în amintiri imediat.

Sărbătorile de iarnă sunt marcate de blândețe, cadouri, colinde și bucurii, așa că polițiștii argeșeni, cu sprijinul Asociației de Întrajutorare a Poliției Argeșene (asociație umanitară), s-au mobilizat și în acest an, pentru a aduce bucurie unor persoane defavorizate.

,,Înarmați” cu cadouri ce conțin produse specifice, dar și cu răbdare și voie bună, polițiștii i-au vizitat pe beneficiarii Centrului de Îngrijire și Asistență Pitești, cei mai mulți fiind persoane vârstnice.

Cu mic și mare, persoanele din centru i-au primit pe polițiști cu bucurie și i-au răsplătit cu zâmbete și colinde.

Întruchiparea blândeții – Moș Crăciun, este la rândul său, un bunic, iar noi toți ne dorim pentru noi înșine și ne urăm unii altora să ajungem bătrâni!

Deci, să nu ne uităm bătrânii”, au transmis reprezentanţii IPJ Argeş.