Colinde, la Spital, cântate de viitori medici

0

Magia sărbătorilor a fost completată în acest an la Spitalul din Mioveni de un recital susținut de Corul UMF Craiova „Magnus Medis”.
Tinerii studenți rezidenți si specialisti au oferit o surpriză muzicală, deosebit de vibrantă, colindele româneşti şi internaţionale, interpretate cu mult suflet, răsunând în recepția Spitalului Mioveni şi antrenând în bucuria generală atât cadrele medicale, cât şi pacienții. Cu această ocazie viitorii medici au vizitat spitalul și au rămas impresionați de dotările cu aparatură medicală de ultimă generație și de tehnologiile medicale moderne care se ridică la nivelul celor mai exigente norme europene. Conducerea unității spitalicești a mulțumit Corului UMF Craiova „Magnus Medis”, în numele întregului personal medical și administrativ precum și în numele pacienților, pentru acest gest deosebit, care a adus bucurie și speranță tuturor celor care au nevoie, în prag de Crăciun. După acest moment cultural, Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel „ Mioveni și Târgul de Crăciun din centrul civic au fost următoarele obiective unde coriștii au susținut 2 mini-concerte. S.M.