Dacia a avut cele mai multe mașini electrice înmatriculate

0

Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România (APIA) a dat publicității raportul cu privire la evoluția diferitelor tipuri de vehicule comercializate pe piața autohtonă. 
Conform raportului, „în primele 11 luni din acest an, motorizările pe benzină înregistrează o scădere de 1,2% față de perioada similară din 2021, ajungând, astfel, la o pondere de 65,1%. În ceea ce privește autoturismele echipate cu motoare diesel, acestea înregistrează o scădere de 5,5% față de primele 11 luni din 2021 și dețîn o cotă de 14,0% din total”. Scăderea mașinilor cu motoare diesel și a celor alimentate cu benzină a favorizat creșterea autoturismelor electrificate (100% electrice, hibride plug-în și full hybrid. Acestea au ajuns să dețină o cotă de piață de 20,9%, care o depăşeşte cu 6,0 puncte procentuale și 7.949 unităţi pe cea a mașinilor diesel. În privința mașinilor 100% electrice, acestea au , după 11 luni din 2022, o cotă de 8,1% din piața totală, dublă față de cea deținută în aceeași perioadă a anului trecut.

Creștere de 227 %

În cifre absolute, din totalul de 115.661 înmatriculate în perioada ianuarie – noiembrie din acest an, 75.322 sunt alimentate cu benzină, 24.144 sunt electrice sau hibride și 16.195 sunt diesel. Cele mai multe mașini electrice înmatriculate în acest an în România sunt Dacia Spring, cu 5.026 unități, în creștere de 227% față de aceeaşi perioadă a anului precedent, Tesla Model 3, cu 699 unități, în creștere de 477,7% față de 2021, Volkswagen e-UP! cu 457 unități, în creștere cu 18,1%, Hyundai Kona cu 352 unități, în creștere cu 5,4% și Tesla Model Y cu 238 unități, cu o creștere de 119 ori față de primele 11 luni ale anului trecut. În ceea ce privește autoturismele plug-in hybrid (cele cu încărcare la priză), Top 5 al modelor este condus de modelul Ford Kuga, cu 309 unități, urmat de Hyundai Tucson cu 249 unități, Renault Captur cu 231 unități, Mercedes-Benz GLE cu 226 unități, și Mercedes-Benz GLC cu 196 unități.
Autoturismele hibride fără reîncărcare din surse externe au pe primul loc Toyota Corolla cu 2.270 unități, urmată de Toyota C-HR cu 1.864 unități și Toyota RAV4 cu 1.573 unități. S.M.