Acțiune și sancțiuni privind comercializarea brazilor și a lemnelor

0

Ieri, polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu polițiști de ordine publică din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au desfășurat acțiuni privind comercializarea materialului lemnos, cu specificul prevenirii și combaterii comerțului ilegal de brazi de Crăciun și produse derivate.
Astfel, polițiștii au verificat 16 locații unde se desfășoară activități de comerț cu asemenea produse, totodată fiind verificate și 4 hypermarket-uri.
În cadrul activităților, au fost legitimate aproape 50 de persoane și au fost verificate 35 de autovehicule care transportau asemenea produse.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.870 de lei, astfel:
– 5 sancțiuni, cu o valoare totală de 870 de lei, conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice;
– o sancțiune, în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice, cu măsura complementară de confiscare a cantității de 2 metri cubi de material lemnos.
De asemenea, cu ocazia acțiunii, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Călinești, au depistat un bărbat de 41 de ani, din Călinești, care ar fi tăiat fără drept și sustras mai mulți arbori, de pe un teren cu vegetație forestieră ce face parte din Fondul Forestier Național, fără respectarea regimului silvic.
Materialul lemnos ce se găsea la fața locului, în cantitate de aproximativ 5 metri cubi, de esență salcâm, carpen și jugastru, a fost ridicat iar lemnele predate în custodie organelor silvice din cadrul Ocolului Silvic ,,Stejarii Muscelului”, iar în cauză a fost întocmit dosar penal.

S. Mihai

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.