Câte 250 de polițiști zilnic, veghează ordinea în oraș de Sărbători

0

Zilele de Sărbătoare care urmează sunt foarte atent tratate de polițiștii argeșeni care sunt în permanetă alertă.

Astfel, în această perioadă, activitatea polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș abordează o problematică complexă. În primul rând, polițiștii argeșeni vor fi la datorie cu efective mărite, astfel încât media zilnică a polițiștilor care vor desfășura activități în această perioadă este de aproximativ 250.

Activitățile din spațiul public vor avea, ca linii principale de acțiune:

• asigurarea ordinii și liniștii publice, de către structurile de ordine publică, pentru menţinerea unui climat de siguranţă civică prin prevenirea săvârşirii de fapte cu violenţă sau contra patrimoniului (cum ar fi furturi, înșelăciuni prin metoda ghicit), precum și verificarea respectării condițiilor de comercializare și utilizare a articolelor pirotehnice, în contextul acțiunii ,,Foc de artificii”;
• prevenirea evenimentelor rutiere, prin activități desfășurate de polițiștii rutieri. Media zilnică a polițiștilor rutieri care vor fi la datorie este de aproximativ 40, la care se adaugă polițiștii de ordine publică cu atribuții pe aceasta linie de muncă, precum și polițiștii care acționează în mediul rural. Aparatele RADAR vor fi, de asemenea, în teren, pentru a preveni principala cauza generatoare de accidente -viteza. Totodată, polițiștii vor acționa în trafic și cu aparatele Drugtest și etilotest.

Anterior acestei perioade polițiștii argeșeni au organizat și desfășurat acțiuni privind:
– modul de organizare și de efectuare a serviciului de pază, în special la agenții comerciali și la centrele comerciale care vor înregistra un aflux mare de persoane (acțiunile desfășurate de către polițiștii din cadrul compartimentelor Sisteme de securitate, este utilă atât pentru beneficiarii direcți ai serviciilor, prin protejarea patrimoniului agenților comerciali, cât și pentru persoanele aflate în incinta spațiilor comerciale);
– comercializarea articolelor pirotehnice (acțiuni desfășurate de către polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase), precum și a transportului și comercializării de material lemnos, în special al brazilor de Crăciun, dar și al produselor din carne (activități desfășurate de polițiștii Serviciului de Ordine Publică);
– activități de informare și prevenire desfășurate de către polițiștii compartimentelor de proximitate și ai Compartimentului de Analiza și Prevenirea Criminalității Argeș, cu privire la infracţiunile de furt din locuinţă şi înşelăciune comise de persoane care pretind că lucrează la companii ale unor furnizori de utilități (de energie electrică, gaze, cablu, etc.), precum şi a infracţiunilor de înşelăciune comise prin intermediul reţelelor de telefonie (cum ar fi metodele cunoscute sub denumirile „accidentul” sau „coletul”).

Poliția atrage atenția și cu privire la cumpărăturile efectuate în această perioadă prin mijloace electronice, și cu privire la fenomenul de phishing, aspect pentru care vom transmite materiale cu recomandări.
De asemenea, se trage un semnal de alarmă cu privire la consumul de alcool, știut fiind faptul că acesta determină o predispoziție către comiterea de fapte reprobabile, în special pe fondul unei stări de irascibilitate crescută. Evident în această privință rămâne și faptul că nu trebuie să vă urcați la volan dacă ați consumat alcool.
S. Mihai