Grav accident petrecut în această seară, în comuna Coșești, satul Lăpușani. Trei persoane au fost rănite. Una dintre victime are lovituri la cap și fracturi la ambele picioare. M.S.
Din primele cercetări efectuate la fața locului se pare că un tânăr de 19 ani, aflat la volanul unui Audi, într-o curbă, a pierdut controlul direcției și mers și a ajuns pe contrasens. Acolo a lovit un Opel care circula din sensul opus, în care erau un bărbat și două femei. Impactul a fost violent, toși cei din Opel fiind răniți. Din impact, autoturismul Audi a ricoșat într-un Volkswagen parcat în afara șoselei, în care nu se afla nimeni.
„Intervin pompierii de la Detașamentul Mioveni cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipaj SAJ
În urma evenimentului au rezultat trei victime, două de sex feminin și una de sex masculin.
Paramedicii SMURD au monitorizat și transportă la spital o persoană de sex feminin, în vârstă de aproximativ 37 de ani, care a suferit traumatisme la nivelul capului și feței și prezintă suspiciune fractură la ambele membre inferioare.
Celelalte două persoane au fost preluate de echipajele SAJ.
La locul intervenției, pompierii asigură măsuri specifice de prevenire și stingere ale incendiilor”, au transmis reprezentanţii ISU Argeş.