Val sezonier de gripă cu riscuri mai mici decât în pandemie

0
  • Viorel Enache, preşedinte al Comisiei pentru Sănătate Publică CJ Argeş

Viorel Enache, președinte Comisia pentru Sănătate Publică din Consiliul Județean Argeș spune că ministrul PSD al Sănătății, Alexandru Rafila a identificat soluția legală pentru a putea lua măsuri împotriva valului de viroze fără a se impune restricții populației, școlilor și economiei care au fost deja afectate în timpul pandemiei de COVID. 
Viorel Enache, președinte Comisia pentru Sănătate Publică din Consiliul Județean Argeș: „Este un val sezonier de gripă ce implică riscuri mult mai mici decât în pandemie.
Abordarea ministrului Alexandru Rafila este proporțională cu situația actuală.
Accentul e pe colaborare și parteneriat cu cetățenii, urmând ca efortul pentru gestionarea situației să revină Ministerului Sănătății și autorităților publice din sănătate și educație.
Toate măsurile adresate populației sunt cu titlul de recomandare.
Nu ne confruntăm cu o afecțiune pe care nu o cunoaștem, cum a fost în pandemie. Toată lumea a avut gripă cel puțin o dată în viață. În România s-a mai declarat epidemie de gripă în mai multe rânduri în sezonul rece fără a fi o problemă socială majoră.
Lucrurile trebuie tratate cu precauție, dar fără îngrijorare și cu responsabilitate, astfel încât dacă apar simptome să ne izolăm pentru a nu-i afecta pe ceilalți.
De ce „stare de alertă epidemică” și nu „stare de epidemie”?
Declararea oficială a stării de pandemie ar fi implicat instituirea automată a carantinei și restricțiilor stabilite în timpul pandemiei. Acest lucru ar fi fost mult disproporționat în raport cu situația epidemică din România și ar fi afectat inutil economia și educația.
Instituirea stării de alertă epidemică reprezintă o soluție legală identificată de ministrul Alexandru Rafila, astfel încât instituțiile statului să își poată crește capacitatea de răspuns, fără însă a impune restricții și obligații cetățenilor”, a spus medicul Viorel Enache. M.S.