- FC Argeș Basketball – CSM Târgu Jiu, astăzi, ora 19.00
Baschetbaliștii de la FC Argeș continuă seria meciurilor importante la finalul Conferinței A în Liga Națională. Alb-violeții primesc astăzi, de la ora 19.00, la Sala Sporturilor Trivale, vizita echipei CSM Târgu-Jiu.
Echipa piteșteană luptă pentru calificarea în TOP 10 și are nevoie de victorie în această partidă. În meciul tur, disputat în orașul lui Brâncuși, FC Argeș s-a impus cu scorul de 80-60. Vulturii au un moral foarte bun după victoria de acum câteva zile, din deplasarea de la Ploiești, cu CSM Petrolul, una dintre contracandidatele la play-off. Duelul din Trivale face parte din runda cu numărul 16, antepenultima din prima fază a Ligii Naționale de Baschet Masculin. După 13 etape jucate, FC Argeș Basketball ocupă locul 5, cu 20 de puncte, iar CSM Târgu Jiu se situează pe locul 9, cu 14 puncte, adunate tot în 13 jocuri.
Piteștenii sunt favoriți în această dispută, însă trebuie să trateze acest joc cu mare atenție pentru a nu avea parte de surprize neplăcute. Intrarea generală este de 7 lei. M.D.