- Ce motive a invocat pentru eliberarea condiţionată
Cristian Cioacă va rămâne în închisoare! Este decizia luată luni, de Judecătoria Piteşti acolo unde fostul poliţist a contestat decizia comisiei de eliberări condiţionate din cadrul Penitenciarului Mioveni. În cadrul procesului, avocata lui Cristian Cioacă a precizat că acesta a avut o conduită ireproşabilă în penitenciar şi are o ofertă de angajare valabilă imediat după eliberare. Cristian Cioacă are o relaţie cu o femeie care l-a vizitat şi au avut opt întâlniri în camera conjugală a penitenciarului.
Cristian Cioacă a fost arestat în luna iunie a anului 2014, atunci când a fost condamnat la 15 ani şi 8 luni închisoare pentru lovituri cauzatoare de moarte. El este acuzat că şi-a ucis soţia, pe avocata Elodia Ghinescu, dispărută fără urmă în anul 2007. Cadavrul acesteia nu a fost găsit nici până astăzi, iar fostul poliţist Cristiaan Cioacă a fost condamnat. Acesta a susţinut mereu că nu şi-a omorât soţia.
Patru luni amânare
Pe data de 11 ianuarie 2023, Cristian Cioacă a intrat în comisia de eliberări condiţionate din cadrul Penitenciarului Mioveni, după ce a executat, efectiv, opt ani şi jumătate din pedeapsă. Acesta a beneficiat de zile câştig din pedeapsă ca urmare a zilelor de muncă efectuate ca deţinut, activităţile educative şi ca urmare a recursului compensatoriu pentru că în penitenciar nu există condițiile impuse de normele UE.
Cererea i-a fost respinsă. Comisia i-a dat o amânare de patru luni. Nemulţumit de decizie, Cristian Cioacă a depus contestaţie la Judecătoria Piteşti. Luni a avut loc procesul. Fostul poliţist a fost adus împreună cu alţi deţinuţi la instanţă. Când dosarul lui a fost strigat de judecători, Cristian Cioacă a stat în picioare şi a vorbit foarte puţin, doar atunci când i s-a dat cuvântul.
Are zile câştig din pedeapsă
A vorbit, în schimb, avocata lui Maria Vasii care le-a spus judecătorilor: „Vă depunem o ofertă de angajare pentru clientul meu și concluziile puse de noi. Nu avem alte cereri. Domnule președinte, vă rugăm să admiteți cererea, raportându-vă la normele de drept aplicabile în această materie.
Clientul meu a fost refuzat și Penitenciarul a dat o amânare de 4 luni până la 10 mai 2023, raportat la gravitatea faptei pentru care este condamnat. Clientul meu a avut un comportament ireproșabil în penitenciar. Vă rugăm să puneți concluzii de eliberare, reexaminați, dacă observați că îndeplinește condițiile, vă rog să dispuneți.
Clientul meu are un mandat de 6.089 zile. A executat 3.130 zile și a câștigat 480 de zile participând la activități educative, peste 180, 685 de zile din activități lucrative, dar și din recursul compensatoriu. Condițiile necesare sunt îndeplinite. Mai important decât orice, a fost atins scopul pedepsei și clientul meu poate reveni în societate sub program de supraveghere”, a spus apărătoarea.
Întâlniri în camera intimă
Avocata a spus că printre recompensele cu care a fost răsplătit pentru bună purtare Cristian Cioacă, se numără şi 8 vizite intime, de unde reiese că acesta ar avea o iubită. Maria Vasii a depus la dosar şi o caracterizare făcută de angajaţii Penitenciarului Mioveni în ce-l priveşte pe deţinutul Cristian Cioacă. Din aceasta reiese că pe durata celor opt ani şi jumătate de detenţie, fostul poliţist nu a avut nicio abatere, nu a primit nicio sancţiune şi s-a implicat în mai multe activităţi.
Educatorii din penitenciar spun că Cioacă a absolvit mai multe programe de dezvoltare a abilităților sociale. De asemenea, Cristian Cioacă este cântăreţ în corul bisericii. La finalul şedinţei de judecată, care a durat mai puţin de jumătate de oră, atunci când judecătorul i-a dat lui Cristian Cioacă ultimul cuvânt, acesta a zis: „Vă rog să admiteți contestația! Vă mulțumesc! La revedere!” Judecătoria Piteşti a respins contestaţia. Cristian Cioacă poate depune o nouă cerere de eliberare condiţionată în luna mai 2023. M.Sandu Foto: Jurnalul.ro