Ziua Unirii a fost sărbătorită și la Pitești

0

În fiecare an, la 24 ianuarie, în întreaga ţară este sărbătorită Ziua Unirii Principatelor Române, fiind marcat momentul unirii Moldovei cu Ţara Românească (1859) sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Acest eveniment major în istoria ţării noastre a reprezentat primul pas făcut pentru realizarea unui stat naţional unitar român.
Evenimentul a fost marcat și în orașul nostru de reprezentanții autorităților locale, consilieri locali și județeni, parlamentari și șefi de instituții. care vor depune coroane de flori la monumentul lui Alexandru Ioan Cuza din Pitești. Manifestările au fost organizate la bustul domnitorul Alexandru Ioan Cuza din Pitești. Ceremonia a debutat cu salutul drapelului de luptă, după care preoții au oficiat un Te Deum. Au fost depuse coroane de flori la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Despre însemnătatea zilei de 24 ianuarie, dar și despre personalitatea domnitorului Cuza a vorbit managerul Muzeului Județean Argeș, Cornel Popescu.. La finalul evenimentului, toți cei prezenți s-au prins în Hora Unirii.

Cristian Gentea: ”Doar împreună suntem mai puternici”

”24 ianuarie 1859 a adus România în rândul statelor Europei. A fost un moment istoric pe care nu l-am ratat, urmat de un proces al reformelor esențiale care a trasat parcursul României ca stat unitar și suveran, în marea familie europeană.

Respectul meu se îndreaptă astăzi, în numele municipalității, către Armata Română, către ostașii, militarii de ieri și de astăzi, români animați de cele mai frumoase sentimente de respect și dragoste de țară și semeni! Cu prilejul sărbătorii Unirii Principatelor Române, urez tuturor românilor La mulți ani!

Să nu uităm că suntem frați și că doar împreună suntem puternici!” a fost mesajul transmis de Cristian Gentea, primarul Piteștiului

Radu Perianu: ”Să ducem mai departe această dorință”

“Unirea este actul energic al întregii națiuni române. Unirea, Națiunea a făcut-o!” – Mihail Kogălniceanu

La 24 ianuarie 1859 s-a înfăptuit dorința poporului, unirea Moldovei cu Țara Românească și a început dezvoltarea României sub un singur domnitor, Alexandru Ioan Cuza. Poarta Otomană și Austria considerau că este o încălcare a Convenției de la Paris. Votul unanim a fost mai puternic decât orice. Avem obligația să ducem mai departe această dorință, o Românie unită și dezvoltată. La mulți ani, România! La mulți ani, argeșeni!” a transmis prefectul Radu Perianu.

Adrian Bughiu: ”Îndemn românii la unitate și solidaritate”

”24 ianuarie 1859 – un act istoric pe care ar trebui să îl transpunem și în realitatea zilelor noastre. Aceste exemple istorice ar trebui să ne anime dorința de a unire de astăzi, pentru că trăim vremuri din ce în ce mai tulburi. Profit de aceste moment ca să îndemn românii la unitate, solidaritate, să fim mai buni și să dea Dumnezeu ca viitorul să ne aducă lucruri din ce în ce mai bune! Doamne ajută!” a spus Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș. M.D.