Tragedie petrecută ieri, în satul Şerbăneşti, comuna Rociu. O maşină scăpată de sub control a rupt parapetul unui pod şi s-a răsturnat în râul Dâmbovnic. Un trecător a văzut roţile din apă şi a dat alarma. La sosirea echipajelor de salvare atât şoferul, în vârstă de 64 de ani, cât şi pasagerul, un bărbat de 55 de ani, erau decedaţi. Se presupune că au murit înecaţi.
„Pompierii au fost solicitați să intervină pe raza localității Rociu, satul Șerbănesti, în cazul unui autoturism găsit căzut într-un pârâu. Autoturismul se afla răsturnat pe pavilion și cu partea din față în apă. La locul evenimentului a sosit un buldoexcavator din partea autorităților locale, cu ajutorul căruia să se poată creea vizibilitate și acces în interiorul autoturismului care se află răsturnat în apropierea unui mal. Vehiculul a fost extras și din interior au fost evacuate două victime de sex masculin, fără funcții vitale, cu vârstele cuprinse între 50 și 60 de ani La fața locului, se află pompierii de la Punctul de Lucru Rociu și Detașamentul Bradu cu două autospeciale de intervenție, o barcă de salvare și o ambulanță SMURD. Se fac manevre de resuscitare pentru ambele victime și în sprijin se deplasează ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă”, au transmis în timpul intervenţiei reprezentanţii ISU Argeş. Era vorba de un Volkswagen Touran.
Găsit mort la două ore după ce a plecat de acasă
Au fost demarate manevre de resuscitare asupra celor doi bărbaţi dar acesta nu au avut succes şi, în cele din urmă, a fost declarat decesul. S-a stabilit că la volan a fost Vasile B. de 64 de ani, din comuna Moşoaia, iar Nicu O. de 53 ani,tot din Moşoaia era pasager în momentul producerii accidentului. Şoferul este un cunoscut columbofil din Moşoaia şi s-a dus la Rociu să cumpere grâu pentru porumbei. De altfel, în maşină, echipele de salvare au găsit şi sacii cu grâu achiziţionaţi de bărbat înainte să moară. Maşina a fost descoperită în jurul orei 15.00 de un trecător. Autovehiculul era căzut în apă pe plafon şi i se mai vedeau doar roţile.
Omul a spus că nu a văzut cum s-a întâmplat, doar a descoperit maşina, precizând că nu ştie de cât timp zăcea în apă. Parapetul podului era rupt.
Oamenii legii au încercat să refacă traseul lui Vasile B. Din discuţiile cu familia s-a stabilit că şoferul a plecat de la Moşoaia în jurul orei 13.00. A ajuns la Rociu, a cumpărat cerealele iar la întoarcerea către casă a avut loc tragedia. Se pare că acesta a pierdut controlul volanului în timp ce traversa podul şi s-a răsturnat. Se bănuieşte că cei doi bărbaţi au murit înecaţi. Trupurile neînsufleţite au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală Argeş, iar în urma autopsiei se va stabili cu certitudine cauza morţii victimelor. Ancheta continuă. M.Sandu